De ce – cu excepția vreunui cataclism neașteptat – Trump va câștiga

De ce – cu excepția vreunui cataclism neașteptat – Trump va câștigaSursa foto: EPA/JIM LO SCALZO

Până în luna martie, Donald Trump era pe cai mari, economia duduia și populația era mulțumită. Au intervenit însă pandemia și anarhia. Și totuși Trump este marele favorit al alegerilor din noiembrie.

O analiză de Guy Millière pentru Dreuz.

Am fost întrebat zilele acestea de ce cred că Donald Trump va fi reales, și este adevărat că citind presa franceză și articolele scrise de numeroși dezinformatori ai zice că Donald Trump nu are nici o șansă.

Dacă Donald Trump ar semăna cu ceea ce scriu dezinformatorii sus-ziși, așa ar fi, nu ar avea nici o șansă. Acești dezinformatori sunt atât de impregnați de ură, încât aceasta îi orbește și îi împiedică să vadă realitatea.

Sunt atât de obișnuiți să dezinformeze despre toate subiectele, încât ceea ce scriu nu are nici o legătură cu realitatea.

Ei nu informează, ei își scuipă fierea și, vai, nici un ziar francez nu este scutit, ura anti-Trump se întinde de la Le Figaro la Libération, și este strict imposibil să publici un articol care să spună adevărul despre Statele Unite, astăzi, în presa franceză.

Voi spune ce trebuie spus.

Până la începutul lunii martie, bilanțul lui Donald Trump era absolut remarcabil și toți dezinformatorii planetei nu pot schimba asta. Statele Unite erau în creștere, nivelul șomajului era minim, salariile creșteau, nivelul de trai creștea iar insecuritatea scădea peste tot, cu excepția orașelor conduse de Democrați, imigrația clandestină era jugulată.

Principalii beneficiari ai acestei prosperități regăsite erau în principal americanii de culoare, iar numărul de afaceri aparținând acestora a crescut cu 400% din ianuarie 2017 până în ianuarie 2020.