În ziua de 25 aprilie 1854, o sfioasă și melancolică mireasă în vârstă de doar 16 ani intra prin căsătorie într-una dintre cele mai prestigioase case regale ale Europei.
Pe tânăra respectivă o chema Elisabeta, dar lumea a alintat-o Sissi, și se mărita în acea zi cu tânărul împărat Franz Iosef al Austriei, în vârstă și el de 23 de ani.
Franz Iosef era pe atunci monarhul absolut al celui mai întins imperiu din Europa, cu excepția celui rus. În timpul festivităților care au urmat, lumea s-a înghesuit să o vadă, în principal, pe tânăra mireasă. Sissi era însă speriată, ca și cum ar fi simțit ce fel de sfârșit va avea.
Nefericita cu părul până la călcâie
Apariția sa neobișnuită în public, avea să-i marcheze destinul, plasând-o în rândul lung al reginelor, prințeselor și împărăteselor pentru care rangul a fost mai mare decât puterile lor. Prin șovăiala arătată la ieșirile în public, precum și reticența avută la măritiș, Sissi se asemăna întrucâtva cu o altă aristocrată născută la Hofburg în urmă cu exact 100 de ani, faimoasa Maria Antoanete.
Dar spre deosebire de excesele hedoniste ale înaintașei sale, Sissi și-a petrecut viața refuzându-și plăcerile. Pândită de presă, adorată de oamenii obișnuiți și doborâtă de depresie și o boală a sistemului digestiv, parcursul regal al vieții lui Sissi seamănă cumva și cu cel al Prințesei Diana.
Născută în 1837 în Munchen, Sissi a crescut jucându-se prin pădurile Bavariei cu cei șapte frați și surori, călărind și urcându-se pe munți.
De la excentricul său tată, Ducele Maximilian Josef, a moștenit o încredere în ideile democrației progresiste și în pacifism, idei cumva atipice acelor vremuri.
Din partea mamei sale, Prințesa Ludovica, Sissi a moștenit grija față de viața privată și teama de îndatoririle publice, trăsături care, evident, nu o vor ajuta în viața sa de împărăteasă.
Soțul ei, Franz Josef, o iubea sincer, dar era un om posac, fără imaginație și umor. Mama împăratului insistase ca acesta să se însoare cu sora mai mare a lui Sissi, doar că acesta fusese captivat de la început de înfățișarea surorii mai mici. Sissi, pe de altă parte era atât de emoționată, încât pe durata propriei sale nunți, nu a fost capabilă să mănânce absolut nimic. Situația nu s-a îmbunătățit nici după nuntă.
Fire rușinoasă și neîncrezătoare în ea, Sissi s-a izbit de eticheta imperială, care a lăsat-o izolată și fără prieteni. I-a dăruit lui Franz Josef trei urmași în decursul primilor patru ani de căsnicie, doar doar doi intre aceștia, Prințul Rudolf și Arhiducesa Gisela au supraviețuit.
Melancolia și timiditatea sa erau însă tratate drept copilării absurde, atât de către soț, cât mai ales de soacra ei, formidabila Arhiducesă Sofia. Deși poate părea cinic, Sissi avea o adevărată obsesie față de frumusețea ei, mai ales față de păr, pe care îl lăsase să crească atât de lung încât îi atingea călcâiele.
Petrecea ore întregi în fața oglinzii, plus alte trei ore zilnic la coafor. Obsedată de-a dreptul de imaginea sa, Sissi ținea o dietă strictă, coroborată cu antrenamente la sala de gimnastică. Cum se ambiționa să-și păstreze talia de doar 49 centimetri, astăzi ar fi fost diagnosticată cu anorexie.
Mânca zilnic, doar o supă străvezie, lapte crud muls doar de la vaca ei personală, două portocale și un ou fiert. După cum am spus, era o fanatică a exercițiului fizic, petrecându-și ore întreci la călărie, scrimă și exerciții fizice preluate din repertoriul artiștilor de circ și adaptate pentru ea. Singura ei evadare mai avea loc în poezie, căci îi plăcea în egală măsură să scrie și să citească versuri.
Iubită de unguri, asasinată de un italian anarhist
După o cădere nervoasă care a avut loc în 1862, Sissi a încercat să stea cât mai departe de palatul Hofburg din Viena, pe care-l considera o închisoare. S-a apucat prin urmare să călătorească în Grecia, Anglia, Irlanda, Elveția și Ungaria. Încă din primii săi ani de domnie, Sissi a prins un interes crescând față de Ungaria, țara cea rebelă din imperiul soțului ei.
Credea cu convingere că poporul maghiar merita mai multă libertate și respect, prin urmare a colaborat cu prietenii săi apropiați în acest sens, cerându-i chiar omului de stat maghiar, Gyula Andrassi să susțină mai puternic interesele Ungariei. Fapt care a înfuriat nobilimea austriacă, mai ales că Sissi își angajase numai etnici maghiari în cadrul personalului său.
Doar că în 1867 Ungaria devenise deja partener egal al austriecilor în cadrul imperiului. Franz Josef fusese încoronat ca rege al Ungariei, iar Sissi rămăsese împărăteasă. Ungurii primeau astfel libertăți în plus, iar ultimul copil al cuplului imperial, Marie Valerie, avea să se nască chiar la Budapesta.
Pentru contribuția sala Compromisul Austro-Ungar din 1867, Sissi era foarte iubită de poporul maghiar. Iar ei a început să-i placă postura de „mamă a poporului” și a început să viziteze neanunțată spitalurile și orfelinatele, însoțită doar de o singură doamnă din suita ei.
Devenise chiar fascinată de noile inovații în tratarea afecțiunilor mintale și se gândea serios să înființeze un spital de psihiatrie. Parcă avusese o premoniție, căci spre finele lui 1880, era evident că Sissi începea să sufere de o serioasă maladie mentală. Marie Valerie, scria îngrijorată în al său jurnal despre momentele în care își găsea mama în cada de la baie, căzută pradă episoadelor de râs isteric.
Ca și cum nu era îndeajuns, Sissi vorbea tot mai des despre sinucidere, iar soțul ei înspăimântat, a apelat la tot felul de mediumi și spiritiști care să o vindece. În anul 1889, lovitura finală a fost dată de iubitul său fiu, Rudolf, care a fost găsit mort alături de logodnica sa, Mary Vetsera, într-o cabană de vânătoare din Mayerling.
Sissi intra deja într-o depresie cruntă. Deși cei doi tineri lăsaseră bilete înainte de a se sinucide, circumstanțele au rămas învăluite în mister. Mulți credeau că cei doi fuseseră uciși, sau îndemnați să se sinucidă. „Gloanțele din Rudolf mi-au ucis speranța și credința” îi spunea adesea Sissi, fiicei sale, Marie Valerie.
Odată ce fiul său cel liberal și progresist murise, ea știa că fragilul Imperiu Austro-Ungar începea să se năruie, fapt pecetluit de asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, nepotul soțului său, eveniment care avea să ducă nu doar la dispariția imperiului dar și la declanșarea Primului Război Mondial. Lipsită de sens și speranțe, Sissi a început să rătăcească prin lume în ținută de doliu.
A călătorit așa prin toată Europa, ba chiar și prin nordul Africii, refuzând protecția forțelor de poliție, așteptând parcă să moară mai repede. Depresia ei lua forme bizare, astfel încât la vârsta de 51 de ani, împărăteasa a decis să se tatueze pe braț cu o ancoră, de parcă ar fi fost vreun marinar bețiv de rând.
Sfârșitul i-a venit în ziua de 10 septembrie 1898, când Sissi vizita Geneva fără gărzi de corp și fără să-și ascundă identitatea. Acolo, în oraș, un anarhist italian pe numele său Luigi Lucheni, venise în Elveția cu gândul să-l asasineze pe Prințul Paul de Orleans, ca un gest de protest contra clasei conducătoare.
Începând cu 1880, în decursul a trei decenii ulterioare, anarhiști au reușit să ucidă un Țar al Rusiei, un președinte al SUA, doi premieri spanioli, un președinte francez, și un rege al Italiei. Lumea se schimba din temelii din cauza anarho-bolșevismului. Odată ce Geneva a devenit împânzită de știri cu privire la sosirea împărătesei, Lucheni a aflat că prințul și-a amânat sosirea, așa că s-a decis să o ucidă pe Sissi, un „trofeu” mult mai important decât orice prinț.
Așa că criminalul s-a apropiat pur și simplu de ea, pe când Sissi se plimba pe un dig, acolo a înjunghiat-o pe loc în piept cu un mic cuțit. Împărăteasa s-a oprit pe loc, crezând că a fost lovită cu pumnul, dar a căzut imediat. Deși medicii au sosit cât au putut de repede, ea nu a mai putut fi salvată.
A murit la scurt timp din cauza hemoragiei, inima sa fusese străpunsă de lama îngustă a cuțitului. A mai apucat să șoptească că a trăit, a iubit și a mers prin lume, dar niciodată nu găsit ceea ce căuta. Cât despre criminal, Lucheni a reușit să fugă pe o stradă, dar a fost prins în cele din urmă de doi căruțași și un marinar.
Deși acesta a mărturisit inițial că acționase singur și din proprie inițiativă, susținând că o ura pe Sissi doar pentru că era împărăteasă, și azi persistă zvonuri asupra unei conspirații. După ce la Viena s-a aflat că făptașul era un italian, toți italienii din imperiu au fost în pericol să fie linșați.
Durerea și furia au fost și mai mari în Ungaria, unde poporul nu putea concepe ca o ființă care și-a dedicat atât de mult timp pentru a face bine și a-i ajuta pe cei săraci și bolnavi, să aibă un asemenea sfârșit. Lucheni a fost declarat sănătos și trimis în judecată.
Furios că pedeapsa cu moartea fusese abolită în Elveția și el fusese condamnat pe viață, acesta a scris că dorea să fie executat, semnând mândru: „Luigi Lucheni, unul dintre cei mai periculoși anarhiști”. I-a fost dat să moară în închisoare, căci s-a spânzurat acolo cu propria curea, în ziua de 20 februarie 1910.