Milioane de români au fost executaţi silit fără discuţii de ANAF în ultimii ani, au fost umiliţi, în timp ce tot felul de personaje influente cumulau datorii peste datorii până la sume ameţitoare pe care le vedem acum în lista datornicilor. Lista asta nu este despre datornici, este despre corupţia şi traficul de influenţă comise în ANAF pentru ca unii să scape de executări silite şi să fie lăsaţi să cumuleze datorii.

Aşa zisa listă a ruşinii în care am regăsit nume cunoscute cu datorii uriaşe către ANAF este, de fapt, o listă a neobrăzării Fiscului şi o dovadă a dublei măsuri cu care statul român acţionează împotriva cetăţenilor săi în dmeniul fiscal.

În ultima săptămână, de la publicarea listei cu marii datornici persoane fizice, am primit zeci de mesaje de la cititorii noştri, cu care am discutat pe tema aceasta pe evz.ro şi în reţele sociale.

Am aflat astfel despre cazuri incredibile în care ANAF s-a îndreptat cu toată forţa către pensionari, profesori, mici oameni de afaceri. Am aflat despre executari silite agresive declanşate pentru 7 lei. Fiul unui pensionar ne-a relatat cum a fost blocat cardul cu pensia tatălui său pentru 100 de lei datorie inventată. Un proprietar de restaurant ne-a povestit cum s-a trezit cu toate conturile blocate fără să aibă habar că ANAF pretinde ceva de la el.

Sunt toate poveştile unor oameni oneşti, de bună-credinţă, care au fost puşi în situaţii umilitoate şi degradante de către Fiscul care acţiona împotriva lor extrem de agresiv.

Ştiam din experienţa personală cu Fiscul că toate aceste întâmplări sunt reale, că ANAF are o procedură care îi permite să acţioneze foarte brutal împotriva oricărei persoane de la care pretinde vreo datorie, fie că persoana ştie despre datorie sau nu.

O procedură care încalcă, printre altele, dreptul persoanelor la protecţia datelor cu caracter personal şi care umileşte pe cel executat într-o manieră specifică unei dictaturi, nu unei ţări civilizate în care contribuabilul e respectat pentru că plăteşte cheltuielile statului.

Va descriu pe scurt modul de operare al ANAF în cazul cetăţenilor simpli, persoane fizice, pentru a înţelege apoi ce este cu adevărat scandalos şi inadmisibil în lista ruşinii cu marii datornici la stat.

Ideea este că, dacă ANAF acţiona la fel şi împotriva şmecherilor de pe „lista ruşinii”, nu trebuia să existe această listă astăzi. Datoria este stabilită de un funcţionar al Fiscului care decide după reguli numai de el ştiute cât are statul de recuperat de la persoana fizică.

Apoi se emite decizia de impunere, pe care o poţi contesta dar numai dacă afli despre ea. Cei mai mulţi nu află şi asta generează penalităţi pe care ANAF le face cat mai mari.

Aici e şmecheria. Tot sistemul prin care ANAF „informează” contribuabilul este, de fapt, o metodă prin care Fiscul îşi produce deliberat condiţii care să-i genereze penalităţi cât mai mari.

Totul este în detrimentul contribuabilului care e pur si simplu tâlhărit în cadru organizat de o instituţie a statului. ANAF trimite prin poştă, cu mandat de primire, adresa prin care ar trebui să afli că statul vrea să-ţi ia banii.

Poştaşul este obligat să înmâneze plicul cu actele de la ANAF numai şi numai destinatarului în persoană, numai pe baza actului de identitate. Problema este că poştaşul lucrează, ca la stat, numai între orele 8.00 şi 16.00 când destinatarul este, evident, în locul unde produce venitul pentru care statul pretinde partea lui.  

Astfel, cele mai multe plicuri trimise de ANAF se intorc la Fisc, fara ca destinatarul sa ştie că ele există. Este exact ceea ce vrea Fiscul pentru că acesta este momentul declanşării procedurii care permite funcţionarilor să înceapă calcularea penalităţilor şi umflarea sumei pe care o datorezi statului.

Un funcţionar de la ANAF Timişoara îmi spunea că cei care se ocupă cu executările silite primesc un spor special pentru penalităţile executate, astfel încât au un interes direct şi bine determinat să facă în aşa fel încât aceste penalităţi să fie cât mai mari în momentul executării silite efective. Oficial însă această informaţie nu este confirmată.

 

Pentru a începe executarea silită, conform Codului Fiscal, ANAF mai face un pas: informarea publică. Aici se calcă în picioare legea privind protecţia datelor cu caracter personal.

Numele „datornicului” este publicat pe site-ul ANAF, într-o subcategorie care când dispare când apare, într-o pagină pe care niciun motor de căutare nu o indexează. Pur si simplu, pentru Google sau alte motoare nu există acele informaţii.

Dacă nu ai ocupaţia bizară de a sta toată ziua în site-ul ANAF, ca să urmăreşti ce pagini noi de înfiinţează sau se şterg, nu ai cum să afli că eşti pe lista cu datornici.

Listele sunt ţinute pe site 30 de zile, moment după care se consideră că „informarea s-a produs”, chiar dacă e evident că „datornicii” habar nu aveau că există aşa ceva pe net. Listele conţin datele personale ale celor vizaţi, informaţii care sunt confidenţiale.

După acest moment urmează actul final al executării silite. ANAF se adresează tuturor băncilor la care „datornicul” are conturi sau a avut vreodată conturi. Toate conturile sunt blocate fără ca deţinătorul lor să afle. Află când merge la bancomat sau când vrea să plătească cu cardul şi vânzătoarea îi spune jenată că nu se poate.

Dacă suma este una mai mică, existentă în conturi, băncile pur şi simplu o confiscă de la clientul lor şi o virează Fiscului, fără să ceară acordul clientului, fără să-l informeze în prealabil. Pur şi simplu de trezeşti cu conturile blocate şi când întrebi la bancă ţi se spune că ANAF a cerut, ei au executat şi ţi-au extras ce au găsit în cont.

În mod absurd, băncile blochează până şi cardurile de credit ale unei persoane, deşi acei bani sunt banii băncii. Nu poţi, aşadar, nici să scoţi bani de acolo pentru a achita datoria către stat ceea ce e paradoxal pentru că este împotriva interesului statului de a încasa acei bani.

Este o umilinţă totală pentru că o persoană care a ajuns aici efectiv nu mai are acces la niciun leu, dacă nu are bani la saltea sau prieteni care să o împrumute.

Nu conteză că ai rate. Nu contează că ai plăţi către furnizori de servicii. Nu contează că blocarea contului generează alte penalităţi de neplată la termen. Nimic nu contează în faţa ANAF care e Dumnezeu pentru bancheri.   Chiar dacă ANAF ţi-a băgat mâna în cont şi şi-a luat datoria despre care tu habar nu aveai, lucrurile nu sunt rezolvate, mai urmează o umilinţă revoltătoare.

Trebuie să te duci personal la administraţia fiscală unde ai domiciliul şi să te ploconeşti în faţa unor funcţionari, după ce ai stat la cozi comuniste, ca să primeşti câte o hârtie pentru fiecare bancă unde ai cont, un fel de adeverinţă în care ANAF spune că şi-a recuperat datoria şi banca poate să-ţi deblocheze contul. Apoi te duci personal la fiecare bancă pentru a preda tu hârtia.

Dacă datornicul nu a avut în conturi suma pe care statul o pretindea, ANAF refuză eliberarea actelor până la plata integrală a datoriei. Pur şi simplu este un şantaj instituţionalizat executat de stat împotriva unei persoane care e forţată să achite imediat orice datorie, corectă sau incorectă, pretinsă de stat pentru a putea să-şi deblocheze conturile de unde să facă alte plăţi.

Ideea este că, daca vrea, ANAF te forţează să plăteşti şi te pune în situaţia să nu ai cum să nu plăteşti.

Banii sunt plătiţi şi singura şansă de a-i recupera este să dai în judecată ANAF, să te judeci câţiva ani şi apoi să execuţi tu silit statul pentru a recupera sumele calculate incorect. Alţi bani, altă distracţie.

Aşadar, întrebarea este:

Cum Dumnezeu a fost posibil ca ANAF să nu execute datoriile şmecherilor şi să-i lase să cumuleze sume uriaşe, când avea la dispoziţie un sistem atât de eficient?

Sitemul de mai sus a funcţionat draconic împotriva a sute de mii, dacă nu chiar milioane, de români umiliţi şi tâlhăriţi astfel de ANAF, majoritatea persoane cu venituri modeste de la care statul nu avea de recuperat cine ştie ce, dar nu a funcţionat împotriva cumelor grele pe care le vedem astăzi pe lista persoanelor fizice cu datorii mari.

Pur şi simplu aceste persoane nu aveau cum să cumuleze astfel de datorii dacă ANAF se îndrepta împotriva lor cu procedura infailibilă aplicată de milioanede ori unor simpli cetăţeni.

De aceea, ANAF trebuie să ne spună în primul rând de câte ori le-a blocat conturile lui Negoiţă, Vanghelie, Abraham sau Ciorbea. Să ne spună ce sechestre le-a pus pe bunuri şi cum încercat să-i execute.

Eu, ca cetăţean umilit astfel de Fisc şi ca jurnalist, vreau să ştiu de ce nu le-a luat ANAF acestor oameni banii cu forţa, cum a făcut-o cu atât de mulţi români şi cu mine.

Dacă o făcea, nu se ajungea la datorii în sume atât de mari.

Lista prezentată de ANAF este, de fapt, dovada evidentă a faptulului că Fiscul nu a tratat la fel toţi românii cu datorii la stat. Pe cei simpli, fără relaţii politice sau de altă natură, i-a călcat în picioare şi i-a executat brutal în timp ce pe cei din „lista ruşinii” i-a lăsat să nu-şi plătească datoriile şi i-a tratat cu maximă indulgenţă. Cei mulţi au fost umiliţi pentru sume derizorii în timp ce şmecherii erau toleraţi cu datorii uriaşe.

O explicaţie pentru această dublă măsură ar putea să vină din cazul infractorului Dan Voiculescu, de la care Fiscul avea de recuperat 60 de milioane de Euro. Fostul prim-ministru Victor Ponta a promis în direct, la televiziunea infractorului, că statul nu îl va executa silit.

Să fim în faţa unei politici „guvernamentale” aplicată de guvernul actualului inculpat Ponta mai multor şmecheri ca Voiculescu?

Lista publicată de ANAF ar  trebui să fie actul de sesizare din oficiu pentru procurorii care ar trebui să ancheteze abuzul în serviciu făcut pentru a nu aplica procedura standard unor persoane publice importante. Legal pur şi simplu nu trebuia să ajungă nimeni la asemenea sume şi trebuiau toţi executaţi silit de ani de zile.