Conștienți că nu vor câștiga singuri bătălia prezidențialelor, pedeliștii preferă să fi e înghițiți de liberali sperând că se vor alege astfel cu funcția de premier.
Democrat-liberalii se grăbesc să fuzioneze cu liberalii înainte de alegerile prezidențiale pentru ca lucrurile să fie clare, scrise negru pe alb, înainte de acest scrutin. Dacă în final câștigătorul cursei pentru Cotroceni va fi liberal, pedeliștii vor ca alegătorii să știe că acesta este și candidatul susținut de ei, astfel încât să-și asume meritele și să poată solicita o recompensă corespunzătoare.
Surse democrat-liberale spun că prezidențiabilul PDL, Cătălin Predoiu, este unul dintre entuziaștii fuziunii. Acesta a acceptat chiar ideea susținerii unei alte persoane mai bine clasate decât el în cursa pentru Cotroceni.
Potrivit unor surse din PDL, la Colegiul Director de luni, Predoiu a fost unul dintre cei care a pledat cel mai aprins pentru realizarea fuziunii cu PNL. „Eu aș putea fi primul care să spună că PDL trebuie să dea candidatul la prezidențiale. Eu ar urma să intru într-o nouă bătălie, dar vă spun că este singura soluție această unificare cu PNL, că singura soluție va fi un candidat comun la prezidențiale, și, indiferent cine va fi acela, eu îl voi susține cu toată tăria”, a spus Predoiu, potrivit surselor citate mai sus.
Dispuși la orice compromis
În urma negocierilor dintre cele două partide, se va merge pe paritate de 1 la 1, având în vedere că PDL și PNL au obținut un scor aproape egal la scrutinul din 25 mai. Prin urmare, dacă cercetarea sociologică va stabili că PNL va da candidatul la prezidențiale, PDL va nominaliza premierul, cel mai probabil pe Predoiu. Acesta este și principalul motiv pentru care PDL s-a grăbit să se alieze cu PNL. Decât să piardă bătălia din toamnă, pedelișii preferă inclusiv să renunțe la numele PDL sau să accepte o fuziune prin absobție, pentru ca noul partid să nu rămână împotmolit în instanțe, o nouă denumire putând fi lovită de contestații, și, prin urmare, înregistrarea la tribunal tergiversată până după prezidențiale. „Unele voci din partid au spus că nu ar trebui să ne împiedicăm de denumire, asta ar trebui să fie ultima decizie”, au mai declarat surse din PDL. „Suntem dispuși la orice compromis, numai să nu câștige PSDul”, au arătat sursele citate.