David Geclowicz: „Informațiile strânse erau de interes pentru publicul din România” | Dosarul Black Cube

David Geclowicz: „Informațiile strânse erau de interes pentru publicul din România” | Dosarul Black Cube

Judecătorii de la Tribunalul București au discutat, ieri, acordul de recunoaștere încheiat de israelianul David Geclowicz, în dosarul Black Cube, în cafre este acuzat că a spionat-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pe mai mulți apropiați ai acesteia. Instanța a rămas în pronunțare, după ce procurorii DIICOT au cerut 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi

Tribunalul Bucureşti a reluat, ieri, discuţiile privind acordul de recunoaştere încheiat între DIICOT şi unul dinttre israelienii acuzați în dosarul Black Cube, după ce la ultimul termen amânaseră pentru ca procurorii să specifice pedeapsa pe care o cer în cazul lui David Geclowicz. Reprezentantul DIICOT a susţinut că instituţia solicită, pe baza acordului încheiat, o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni cu suspendare şi trei ani termen de încercare.

„Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat”

David Geclowicz a declarat în faţa judecătorilor că acceptă pedeapsa, aşa cum va fi ea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Este tânăr, a făcut o greşeală şi şi-o asumă. Provine dintr- o familie închegată, e mult mai folositor societăţii în libertate.”, a spus avocatul tânărului. „După arestare am înțeles gravitatea acțiunilor mele. Din punctul meu de vedere, toate informațiile au fost de interes pentru autorități. (...) Am avut timp să mă gândesc la viitor şi vreau să fac ceva bun şi util cu viaţa mea. Am nevoie de această şansă de a schimba situaţia. Ştiu că în viitor nu va mai exista vreo şansă să încalc legea. Pot fi mai util pentru mine şi pentru societate dacă voi primi şansa de a-mi reveni. Apreciez sistemul judiciar din România şi mă voi suspune deciziei. Știu că informațiile erau de interes pentru publicul din România. Procurorii știu că informațiile strânse au fost un lucru bun. Îmi pare rău pentru toate persoanele pe care le-am afectat”, a spus David, în ultimul cuvânt.

În sala de judecată au fost prezenți și Sorin Fusea, fost angajat al DNA, și avocatul Lilianei Sabău, tot fostă angajată a DNA, părți civile în dosar. Aceștia au susținut că nu sunt de acord cu înțelegerea făcută de DIICOT și nici cu pedeapsa cerută. Cererea fostului soț al șefei DNA, Eduard Kovesi, a fost respinsă de judecători pe motiv că acesta nu s-a prezentat la termen pentru a se constitui parte civilă în cauză.

„Am văzut că pedeapsa este excesiv de blândă, în sensul în care avem constituirea unui grup infracţional organizat, iar inculpatul ştia la ce se angajează venind pe teritoriul României. Este vorba de insecuritatea pe care o resimţim, dat fiind că sunt şi avocat pe domeniul penal. Nu ştiu cum au ajuns la mine, de aceea am senzaţia de insecuritate”, a declarat Sorin Fusea. Tribunalul Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la pedeapsa în cazul lui David Geclowicz. În cazul lui Ron Weiner, Tribunalul va discuta înţelegere cu DIICOT pe data de 28 noiembrie.

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a contestat mandatul de arestare

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, a contestat prelungirea măsurii arestului preventiv în acest dosar. El este reprezentat în fața judecătorilor de avocata Alina Bica, fost procuror șef al DIICOT, care, la rândul ei, este cercetată în mai multe cauze. Procurorii susțin că Dragomir este persoana care a intermediat legătura între membrii Black Cube și beneficiari. În același dosar este cercetat și un al treilea angajat al Black Cube, cetățean israelian, care, în momentul de față, este de negăsit și a fost dat în urmărire generală.