Eveniment! Pentru prima dată doi MUSULMANI homosexuali s-au căsătorit în Marea Britanie
- Antonia Hendrik
- 12 iulie 2017, 16:43
Iată că doi homosexuali musulmanii au dat startul căsătoriilor. Povestea, unică, aparţine celor doi tineri proaspăt căsătoriţi, Jahed si Sean. Cei doi tineri au sărbătorit zilele trecute prima căsătorie între homosexuali de credința islamică, în Marea Britanie.
Istoria lor vrea să dea un exemplu pentru alte cupluri care, încă mai trăiesc în umbră, de teamă dar şi din cauza religiei lor. Acum câteva zile Jahed Choudhury, 24, și Sean Rogan, 19, au fost primii doi oameni ai credinței islamice care s-au căsătorit în Marea Britanie, în orașul Walsall.
Dar drumul până a ajunge la nuntă nu a fost deloc simplu. Choudhury a povestit faptul că a fost înstrăinat de familia sa și de la moschee de care aparţinea mărturisind că a suferit de multe ori din cauza insultelor, având parte de intimidare și violență.
A asistat la o situație de excludere aproape completă din societate, care l-au condus, de asemenea, spre gestul de a se sinucide, dar a reuşit să treacă şi peste asta. Timpii petrecuţi în întuneric sunt acum în spatele: cele doi sunt fericiţi pentru că s-au căsătorit și tocmai au petrecut luna de miere în Spania.