Cetăţeanul turc Berirmen Sureyya a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii Parchetului General, în cazul autoturismului Porsche încărcat cu peste 60 de kilograme de heroină, care a staţionat patru ani în curtea Secretariatului General al Guvernului (SGG).
Sureyya a mai fost cercetat de procurori şi în 2002, dar a fost scos imediat de sub urmărire penală. Ancheta împotriva sa a fost reluată însă în primăvara anului trecut. Concret, exclusivistul autoturism al acestuia - un Porsche 911 Turbo, cu numărul de înmatriculare 34FB0376-Istanbul, confiscat în timpul primei anchete - a rămas în custodia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, de unde apoi a fost atribuit Secretariatului General al Guvernului, iar de aici a fost transferat la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA). În rechizitoriul procurorilor se menţionează că maşina nu a mai fost înmatriculată şi nu a circulat până a ajuns în proprietatea MIRA. În aprilie 2007, autoturismul, care urma să fie folosit de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate, a fost transportat pentru reparaţii la un service autorizat din Bucureşti. Mecanicii au descoperit, sub bancheta din spate a maşinii, 139 de pachete ambalate în material plastic, conţinând aproximativ 63 de kilograme de heroină. Anchetatorii au mai stabilit că pe aceste pachete se aflau şapte amprente digitale ale lui Berirmen Sureyya.