Dat în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ, interlopul Udrea a fost CAPTURAT în străinătate

Dat în URMĂRIRE INTERNAȚIONALĂ, interlopul Udrea a fost CAPTURAT în străinătate

Interlopul Sorin Udrea, dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare, a fost prins joi seara, în străinătate.

Săptămâna trecută Sorin Udrea, a fost condamnat la de 6 ani și opt luni de închisoare, acuzat de  constituire de grup infracţional organizat, complicitate la contrabandă, șantaj, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi muniţii, complicitate la tâlhărie în formă calificată, braconaj, în formă calificată şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta a apucat să fugă și să se ascundă înainte de pronunțarea sentinței, împreună cu doi dintre locotenenții săi, Viorel Cosma, cunoscut drept „Vio Blondu” şi Stelian Mocanu, zis „Steli” (condamnați la câte 5 ani de închisoare).

În urma colaborării cu polițiștii italieni, Udrea a a fost prins în localitatea Sirmione din provincia Brescia. Conform procedurii, liderul grupării interlope care-i poartă numele va fi prezentat în fața unui judecător pentru confirmarea mandatului de arestare europeană emis pe numele său, urmând să fie, cel mai probabil extrădat în România, pentru punerea în executare a pedepsei.

Polițiștii continuă investigațiile pentru găsirea capturarea celorlalți doi fugari.

Ne puteți urmări și pe Google News