Avea tot ce-si poate dori un artist: talent, inteligenta, eruditie, frumusete, toate adaugate unui caracter impecabil; era un om bun, generos, cu un simt al umorului cum rar intalnesti. L-am admirat ani la rand la cinema sau la tele-vizor, ba chiar m-am dus de dragul lui sa fac figuratie intr-un film cand a venit in Iasi, orasul meu natal.

Eram fascinata de felul in care construia un rol greu, jucand cu dezinvoltura un personaj complex, pe Mihai  Eminescu, si am avut indrazneala eu, o adolescenta stearsa si timida, sa-i cer un autograf pe care il am si azi. L-am reintalnit apoi in studentie si il salutam rezervat cand il intalneam pe holuri, privindu-l cu respect.

Odata, asteptand infrigurata, impreuna cu colegii, ca toti profesorii care au asistat la examenul nostru sa iasa din sala, Adrian Pintea si-a indreptat spre mine ochii mari si a punctat: „Tu. Bravo!”. Am privit peste umar sa vad cu cine vorbeste si el a repetat, indreptand aratatorul catre mine: „Tu! Bravo!”, cu o seriozitate care mi-a inmuiat genunchii.

Mai tarziu, peste ani, mi-a oferit rolul Reginei in „Thomas Becket”, un spectacol istoric montat de el la Bulandra. Lucrand cu actorii, sufletul lui devenea vizibil: era demn de incredere, avea un deosebit simt al onoarei, avea intuitie, aspiratii inalte, constiinta, inspiratie, plus cunoasterea totala ca e parte din divinitate.

Am invatat mult de la Adrian Pintea, insa ce m-a marcat profund a fost ca, atunci cand nu mai credeam in ea, am avut sub ochi exemplul unei iubiri totale: impreuna cu minunata Lavinia, sotia si sufletul lui pereche, a trait sublim DRAGOSTEA.