Cuplul Daniela Nane-Adrian Cioroianu nu mai există. Actrița a anunțat că este o femeie „liberă”, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu un tânăr tenor. La acest moment, nu se cunosc motivele despărțirii celor doi.
Actrița Daniela Nane a anunțat că a divorțat de Adrian Cioroianu, actual director al Bibliotecii Naționale. Confirmarea a venit după ce presa a surprins-o sărutându-se cu tânărul tenor Octavian Ene, pe stradă, fără nicio reținere. Ea a ținut să precizeze pe Facebook că gestul de tandrețe nu este o infidelitate, ci specific al unei femei libere, divorțate.
„Sunt o femeie divorțată. Vă mulțumesc că-mi respectați viața privată, la fel ca până acum”, a transmis Daniela Nane.
Actrița Daniela Nane a divorțat de Adrian Cioroianu. Totul a fost secret până acum
Divorțul Danielei Nane nu ar fi fost public, dacă presa nu ar fi surpins-o în „tandrețuri” cu tenorul Octavian Ene, așa cum evz.ro a relatat deja. Totul a fost „secret”, la fel cum s-a întâmplat și în cazul căsătoriei cu istoricul Adrian Cioroianu.
Vedeta s-a căsătorit cu Adrian Cioroianu în urmă cu opt ani. Deși erau în relații de amiciție, actrița Daniela Nane s-ar fi „lăsat greu” cucerită, chiar dacă era îndrăgostită de fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.
„Noi ne-am cunoscut cu mult timp în urmă, la un an de la divorțurile noastre, cred că din 2003 ne cunoaștem. Nu a fost să fie atunci, eu aveam încă inima frântă și n-am răspuns cu entuziasm, iar el era prea prins din toate părțile de doamne și domnițe”, spunea Daniela Nane, într-un interviu pentru revista Tango.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost ministru al Afacerilor Externe al României (2007–2008), membru al Grupului ALDE din Parlamentul European (2005–2007), senator de Timiș şi vicepreședinte al Comisiei de Cultură din Senatul României (2004–2008). În perioada 2015 – 2020 a fost ambasador al României la UNESCO, sediul acestui organism al ONU fiind la Paris. Din 2021 este manager al Bibliotecii Naționale a României.
El nu a dorit să ofere un punct de vedere cu privire la gestul fostei sale soții, Daniela Nane.
„Vreți să vorbim de criza din Egipt sau despre ce? Dacă vreți să vorbim despre Israel, putem să vorbim(...) a transmis Adrian Cioroianu, conform mediaflux.ro.
Daniela Nane a devenit cunoscută publicului, după ce a câștigat „Miss România” în 1991.