Interviu cu Daniel Sharman, băiatul rău din Fear the Walking Dead

Prin intermediul AMC, „Evenimentul zilei” a fost singura publicație din România prezentă, pe 26 iulie, la Londra, la o întâlnire exclusivă cu doi dintre cei mai îndrăgiți actori ai showului „Fear the Walking Dead”, pentru promovarea părții a doua din sezonul 3. Este vorba despre Danay García (a.k.a. Luciana Galvez, în serial) și Daniel Sharman (a.k.a. Troy Otto). În acest număr, aflați de la actorul britanic de 31 de ani la ce ne putem aștepta de la noul sezon al serialului, cum a fost la filmări și ce îl așteaptă pe Troy în noile episoade.

EVZ: Cât au durat filmările la sezonul 3?

Daniel: Filmările au durat șapte luni și jumătate, în Mexic. A fost interesant! A fost o experiență incredibilă să fim izolați atâta timp, am fost total epuizați, fizic și psihic. Dar, la final, cred că toți am fost mândri de efortul depus, de felul în care am reușit să interpretăm personajele și să transformăm scenariul în realitate.

- Ce îți place cel mai mult la Troy, personajul pe care îl interpretezi?

- Îmi place faptul că tot ce a învățat, a făcut-o de unul singur. Oamenii trebuie să înțeleagă că Troy a avut o viață foarte izolată și a fost influențat de multe lucruri. Vreau ca oamenii să țină cont de asta, este foarte ușor să-l judeci, dar trebuie să știi că a trecut prin multe, multe lucruri.

- Se va întâlni Troy Otto cu Daniel Salazar (Rubén Blades) în acest sezon?

- Da, se vor întâlni. Interesant este faptul că Troy și Salazar sunt diametral opuși. Diferența majoră dintre ei este că, până acum, Troy și-a imaginat cum sunt războaiele și conflictele, pe când Salazar a trăit aceste experiențe și acum vrea să scape de toate aceste orori. Iar, odată ce se întâlnesc, va fi un conflict cultural și ideologic.

- Îl învinovăţeşte Troy pe Walker (Michael Greyeyes) pentru moartea tatălui său?

- Cred că îl consideră pe Walker mai vinovat pentru acest deznodământ decât pe Nick și Madison (Kim Dickens), dar totodată înțelege că întreaga situație a fost cauzată de modul în care tatăl său a tratat pământul acestor amerindieni.

- Știm că Nick (Frank Dillane) l-a ucis pe Jeremiah Otto (Dayton Callie). Cum va reacționa Troy când va afla adevărul, va căuta să se răzbune pe Nick?

- Ceea ce cred că este interesant e faptul că Troy este destul de inteligent încât să înteleagă de ce a făcut-o. Și nu cred că sentimentul pe care îl are față de Nick este de răzbunare, se simte doar trădat. El a crezut că Nick vrea să fie prietenul lui.

Noile episoade ale seriei 3 vor avea premiera internațională pe 10 septembrie, fiind difuzate de AMC România la ora 04:00, în noaptea de 10 spre 11 septembrie, și, în reluare, în fiecare luni, la ora 22:00.

 „Fear the Walking Dead” este un serial cu zombi, creat de Dave Erickson și Robert Kirkman și lansat în 2015, spin-off al producției de succes „The Walking Dead”, laureată cu Emmy și nominalizată la Globul de Aur. „FTWD” este prequel – acțiunea se desfăşoară înaintea aceleia din original – iar primul episod difuzat a bătut recorduri de audiență: în SUA a avut 10,1 milioane de telespectatori, cea mai mare cifră înregistată de un prim episod pe posturile de cablu, în istorie!