Daniel Pancu (47 de ani) a fost judecat, astăzi, de membrii Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal (FRF). A stat în balanță viitorul selecționerului echipei naționale de tineret a României. Care a comis un gest de județeană, la meciul decisiv câștigat contra Elveției, în Giulești, scor 3-1.
Antrenorul a vrut să-l agreseze pe „central”, a intrat în teren și i-a reproșat o decizie ce viza acordarea doar unui cartonaș galben pentru un fault foarte dur. „Pancone” riscă să nu stea pe bancă, la Campionatul European găzduit de Slovacia, anul viitor, în funcție de suspendarea primită din partea UEFA.
Daniel Pancu a fost scos basma curată de membrii Comisiei Tehnice a FRF
Azi, judecat de placida Comisie de Disciplină a FRF, coordonată de Mihai Stoichiță, selecționerul a fost scos basma curată. Nu va fi înlocuit din funcție ci va plăti doar, de ochii lumii, o amendă.
„Am greșit, am spus-o și imediat după meci, o susțin și aici, în fața dumneavoastră. Îmi pare rău, am acționat doar în interesul echipei naționale, însă pentru ceea ce am făcut îmi prezint scuze”, a spus „Pancone”, în fața „inchizitorilor”, conform golazo.ro.
Doar o amendă pentru selecționer
„Toți cei prezenți acolo au fost de acord că Pancu a greșit. E clar că va trebui să plătească. Tocmai de aceea voi merge la președintele Răzvan Burleanu cu o propunere de sancțiune financiară pentru Pancu”, a spus Mihai Stoichiță pentru sursa citată.
Așadar, selecționerul nu riscă să fie demis de oficialii de la FRF. „Părerea celor prezenți, în unanimitate, a fost că trebuie să primeze meritul sportiv, iar acesta a fost că echipa națională a reușit să se califice la turneul final, deși poate că nu era favorită să câștige grupa. Trebuie să așteptăm și decizia UEFA, să vedem ce sancțiune vor dicta cei de acolo”, a mai anunțat „Cocoșilă”.
Membrii comisiei sunt:
Mihai Stoichiță - președinte Aurel Țicleanu - vicepreședinte Lucian Burchel - președinte Școala de Antrenori Dumitru Dumitriu Miodrag Belodedici Rodion Cămătaru Ionel Augustin Vlad Munteanu Andrei Vochin