SELECŢIE. Daniel Mitulescu, producătorul filmului „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, va participa, alături de alţi 22 de producători, la programul „Producers on the Move”, care va avea loc între 16 şi 19 mai, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes.
În cei zece ani de activitate, programul „Producers on the Move” a selectat, în total, 196 de producători care au participat la mese rotunde pe tema planificării şi obţinerii de finanţări pentru proiectele viitoare. În prezent, Daniel Mitulescu produce filmul „Eu când vreau să fluier, fluier”, regizat de Florin Şerban, care se află în stadiul de filmare.
Recomandările noastre