Daniel Funeriu: ”Programul de guvernare PSD în domeniul educației reintroduce dictatura mediocrității!”
- Cristina Olivia Moldovan
- 4 mai 2012, 17:04
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, spune că punerea în aplicare a programului propus de USL ar duce la risipirea a 2,2 miliarde de Euro.
Daniel Funeriu trage un semnal de alarmă și spune că programul de guvernare în domeniul educației va reintroduce mediocritatea în sistem. De asemenea, spune el, programul conține ”fie măsuri de mult realizate, fie măsuri irealiste din punct de vedere financiar”. ”Revenire la Bacalaureatul fraudat” Fostul ministru arată că punerea în aplicare a programului înseamnă ”risipirea pe alocări inutile și politice a sumei de 10 miliarde de lei (2.2 miliarde Euro). De asemenea, se promite stoparea modernizării educației prin modificarea Legii Educației Naționale, care a fost în nenumărate rânduri apreciată de Comisia Europeană și de partenerii externi. Programul de guvernare PSD este expresia directă a intereselor ilegitime în educație, încurajează mediocritatea și distruge credibilitatea cu greu câștigată în plan extern. Revenirea în învățământul superior la vechile practici ar echivala cu revenirea la bacalaureatul fraudat”. Redăm în continuare o analiză făcută de Daniel Funeriu privind programul de guvernare în domeniul educației.
- Învățământ preuniversitar
Propunere PSD: Gestionarea în condiţii optime a examenelor naţionale: Optim pentru cine? Pentru fabricile de diplome? Un examen nu poate să fie decât exigent și fără fraude. PSD NU se angajează explicit să organizeze bacalaureatul fără fraude. Vulnerabilitate: examene fraudate sau subiecte prea ușoare distrug sistemul valoric pe care am așezat școala românească. Propunere PSD: Reducerea abandonului şcolar inclusiv prin redeschiderea școlilor care au fost închise în mod abuziv Toate școlile au fost închise de primării pe baza numărului de elevi și a altor școli din proximitate și nu de minister. Primăriile pot decide deschiderea unor școli. Dacă, prin absurd, s-ar pune în practică, măsura ar costa circa 1 miliard de lei anual. Vulnerabilitate: investiții în școli fără copii pentru servirea clientelei de partid, practică stopată în 2010 și 2011. Propunere PSD: Finalizarea programului de campusuri şcolare Aceste investiții sunt ale primăriilor nu ale ministerului. Alocare discreționară de fonduri prin Hotărâre a Guvernului. Peste 180 de campusuri planificate. Cost total: 1,5-2 miliarde de Euro. Vulnerabilitate: risipă de fonduri în contextul în care majoritatea covârșitoare a campusurilor nu sunt utile. Propunere PSD: Formarea personalului din învăţământ prin programe POSDRU Este în derulare de multă vreme. Obiectiv îndeplinit în perioada 2010-2012. Propunere PSD: Asigurarea acoperirii normelor cu personal didactic titular în învățământ Deja realizat. 80.3% dintre posturi sunt acoperite cu titulari iar 19.6% sunt acoperite cu personal calificat netitular. În mandatul Funeriu procentajul de posturi acoperite cu necalificați a scăzut de la 7% la 1%. Propunere PSD: Eliminarea violenţei din şcoli Program național demarat deja. E bine să fie continuat. Propunere PSD: Învățământ profesional racordat la piața muncii Învățământul profesional a fost redemarat în mandatul Funeriu și elaborat împreună cu cele mai importante firme din România. Deja copiii sunt în perioada de înscriere pentru anul școlar 2012-2013. Detalii sunt la www.alegetidrumul.ro Vulnerabilitate: modificarea noului tip de învățământ profesional ar produce o mare instabilitate și pierderea încrederii mediului privat în stabilitatea învățământului din România. Propunere PSD: Programe adecvate pentru grupurile vulnerabile Deja implementat. Propunere PSD: Programe pentru cei care au părăsit timpuriu școala (programul celei de-a doua șanse) În derulare. Propunere PSD: Autonomie pentru şcoli şi autonomie profesională pentru cadre didactice Legea Educației acordă o autonomie fără precedent școlilor. Propunere PSD: Implementarea programului „Şcoala de după şcoală” Aceste programe se implementează de primării. Toată legislația este elaborată și în vigoare, cu consultarea publică necesară. Propunere PSD: Adecvarea manualelor şcolare la noul curriculum Reforma curriculară este lansată, programele pentru ciclul achizițiilor fundamentale (clasa pregătitoare-clasa I și clasa a II-a) sunt finalizate. Echipele tehnice sunt în plin proces de elaborare. Vulnerabilitate: Lansarea achizițiilor clientelare de manuale școlare. Propunere PSD: Realizarea unui parteneriat corect cu autoritatile administratiei publice locale Legea Educației Naționale, prin descentralizare, a așezat impecabil relația minister-școală-autorități locale. Vulnerabilitate: perturbarea unui sistem așezat funcțional în baza Legii Educației Naționale, Legea nr. 1/2011.
- Învăţământ universitar
Propunere PSD: Deblocarea posturilor din învăţământul superior Deja în lucru, e nevoie doar de apobarea Guvernului. Propunere PSD: Revizuirea cifrelor de şcolarizare Cifra de școlarizare propusă ține seama de angajamentele României față de UE prin Agenda 2020. Vulnerabilitate: o cifră de școlarizare dictată de un ministru cu interese directe în învățământul superior privat va apăra interesele acelor universități, toate în cea mai slabă categorie valorică, și nu interesul calității. Propunere PSD: Susţinerea doctoranzilor și post-doctoranzilor prin burse din programe POSDRU În derulare. Fondurile POSDRU pe această axă au fost în întregime contractate, asigurându-se necesarul. Vulnerabilitate: alocarea de fonduri de pe alte axe va duce la utilizarea incorectă a fondurilor și redeschiderea fabricilor de doctorate fără valoare științifică. Propunere PSD: Regândirea criteriilor de promovare a cadrelor didactice în concordanţă cu realitatea sistemului de învăţământ românesc cu menţinerea calităţii drept condiţie primordială de funcţionare a sistemului de învăţământ Actualele criterii sunt criterii care sunt general acceptate la nivel internațional, în acord cu standardele internaționale. Ele permit selecția celor mai buni conferențiari și profesori universitari. Modificarea lor înseamnă întoarcerea la dictatura mediocrității. Vulnerabilitate: intrarea în sistem a unui număr mare de oameni care nu îndeplinesc calitatea minimală pentru a profesa în universități. Intrarea în sistem a unei clientele mediocre este sursaproastei calități a universităților din România și a tuturor problemelor de credibilitate internațională a universităților din România. Propunere PSD: Utilizarea mai eficientă și transparentă a resurselor Resursele sunt alocate, în baza Legii educației naționale, perfect transparent. Programele de studii sunt evaluate, iar finanțarea este în funcție de calitatea acestor programe de studii. Vulnerabilitate: în spatele cuvintelor frumoase se va reveni la finanțarea discreționară, se vor da locuri în funcție de afinități politice și nu în funcție de calitate. Propunere PSD: Susţinerea cercetării ştiinţifice din domeniile cu potenţial de performanţă; Reforma cercetării a dus exact la acest lucru. Pentru prima dată în România, granturile au fost evaluate de comisii formate exclusiv din cercetători de înalt nivel din exteriorul României, pentru a nu intra în logica conflictelor de interese. Pentru prima dată vor veni în România pentru a-și derula cercetări oameni de știință de valoare care au profesat în mari universități ale lumii. PSD a dovedit că nu face diferența între performanță și mediocritate. Vulnerabilitate: modificarea regulilor în timpul procesului de evaluare, ceea ce ar duce la grave pierderi de credibilitate. Propunere PSD: Încurajarea prin mecanisme de finanţare a abordărilor interdisciplinare cu potenţial de aplicare în realizarea de produse; Obiectiv realizat prin definirea și derularea de programe specifice, care au beneficiat de apreciere internațională. Propunere PSD: Susţinerea excelenţei ştiinţifice prin finanţarea adecvată, inclusiv a transferului tehnologic cu efecte în creşterea şi dezvoltarea economică. Obiectiv realizat prin definirea și derularea de programe specifice, care au beneficiat de apreciere internațională. Propunere PSD: Utilizarea fondurilor structurale pentru dezvoltarea infrastructurii comune orientate pe cercetare sau tehnologie; Obiectiv deja realizat. Axa de cercetare a absorbit foarte bine fonduri structurale și s-a contractat în 2011 suma de 2 miliarde de lei (500 milioane de Euro), finanțându-se 294 proiecte. Evaluarea proiectelor a fost realizată cu experți străini de înaltă valoare internațională. Propunere PSD: Canalele de finanţare care să sporească conectivitatea dintre universităţi, institute de cercetare, agenţii şi companii pentru reducerea distanţei de la ştiinţă la aplicaţie; Legea Educației Naționale și Legea Cercetării au mecanisme prevăzute exact pentru acest lucru. Propunere PSD: Asumarea cu prioritate de către Guvernul României a proiectului de construire a celui mai puternic laser din lume, unul din primele cinci cele mai importante proiecte de realizat din fonduri europene şi susţinut de către Consiliul Investitorilor Străini. Proiect realizat deja. Totul a fost pregătit în ministeriatul Funeriu, este așteptată doar semnătura Comisiei Europene. Demararea construcției este preconizată pentru mai-iunie 2012. Propunere PSD: Sprijinirea revistelor științifice românești în vederea creșterii scorului relativ de influență Scorul relativ de influență este în funcție de numărul de citări ale unui articol de către cercetători de valoare internațională. Un guvern nu poate interveni în creșterea scorului relativ de influență. Un astfel de punct într-un program de guvernare denotă, pentru partenerii internaționali, necunoașterea profundă a ceea ce înseamnă cercetare la nivel internațional. Propunere PSD: Finalizarea procedurilor parlamentare pentru Codul Educației Practic acest lucru înseamnă abrogarea Legii Educației Naționale și întoarcerea la sistemul mediocru pe care-l aveam înainte. România a primit multe laude la nivel internațional pentru reformele din domeniul educației și cercetării, inclusiv felicitări din partea Comisiei Europene iar o întoarcere în trecut distruge toată credibilitatea. Pentru prima dată în România, în baza Legii Educației Naționale, avem un sistem stabil, coerent și articulat, care a fost restructurat din temelii. Modificarea Legii Educației Naționale ar duce la haos. Propunere PSD: Relansarea dialogului cu partenerii sociali Dialogul cu partenerii sociali nu a fost niciodată întrerupt. S-a întrerupt strângerea cotizației către sindicate direct de pe statul de plată al profesorilor, ceea ce a scos sindicatele de sub influența ilegitimă a politicului. Vulnerabilitate: Cumpărarea în scopuri politice a bunăvoinței sindicatelor. Propunere PSD: Relansarea dialogului real cu organizaţiile studenţeşti Dialogul cu organizațiile studențești neafiliate politic a dat rezultate deosebit de bune. Legea Educației Naționale include prevederi în avantajul studenților. A fost adoptat Codul drepturilor și obligațiilor studenților, care cuprinde toate măsurile negociate cu studenții. Vulnerabilitate: consolidarea organizațiilor studențești ”de casă” ale PSD, precum UNSR și instrumentalizarea lor politică. Propunere PSD: Realocarea sumelor destinate obiectivelor de investiţii, precum şi reparaţiilor capitale Sumele pentru investiții nu sunt în bugetul educației, ci în bugetele primăriilor. Singurele sume pentru investiții în bugetul educației sunt pentru programul de construcții de grădinițe deja început, în locații definite împreună cu banca externă finanțatoare pe baza criteriilor de necesitate. Vulnerabilitate: începerea pe criterii politice a unor construcții care nu vor avea finalitate și alocări de fonduri politice. Propunere PSD: Reanalizarea obiectivelor de investiţii În ultimii 3 ani fondurile de investiții au fost distribuite pe bază de performanță, în urma evaluării transparente, contrar mandatelor PSD în care banii se dădeau universităților conduse de simpatizanți PSD. Propunere PSD: Recuperarea şi refacerea taberelor pentru elevi și studenți Taberele nefuncționale au fost descentralizate și transmise în administrare primăriilor care au efectuat investiții. În consecință, taberele despre care se face vorbire sunt acum, majoritar, funcționale prin grija primăriilor, pe când 20 de ani de administrare de la nivelul ministerului le-au dus în paragină. Vulnerabilitate: se dorește transmiterea taberelor pe criterii de clientelism politic către PSD. Propunere PSD: Reconsiderarea consiliilor consultative ale M.E.C.T.S. după consultarea universităţilor şi a partenerilor sociali Consiliile consultative ale MECTS (CNCS, CNATDCU, CNFIS, CDI) sunt numite pe o perioadă de 4 ani. Ele au fost numite în 2011, cînd vechile consilii au ajuns la termen. Ele sunt formate de personalități apolitice, cu valoare științifică internațională dincolo de orice dubiu. În CNATDCU sunt, de exemplu, 50% oameni de știință români care activează în mari universități ale lumii, pe lângă, de exemplu Președintele Academiei Române, etc... Singurele criterii au fost excelența științifică și verticalitatea morală, astfel încât membrii să nu fie sensibli la presiuni politice. Numirile nu pot fi făcute la propunerea universităților pentru că rolul acestor consilii este de a aloca resurse universităților, prin urmare dacă numirile s-ar face la propunerea universităților ar însemna că aceste persoane se află în conflict de interese. Vulnerabilitate: miza majoră este înlocuirea excelenței cu mediocritatea pentru a putea dirija către mediocritate resursele financiare și pentru a bloca punerea în aplicare a măsurilor anti-plagiat (CNECSDTI-Etică și anti-plagiat, CNCS și CCCDI-cercetare, CNFIS-finanțarea universităților, CNATDCU-resursa umană). Propunere PSD: Gestionarea eficientă şi transparentă a resurselor Pentru prima dată în 2010 și 2011, contrar guvernărilor PSD anterioare, fondurile au fost alocate exclusiv pe bază de performanță și transparent. Propunere PSD: Continuarea proiectelor privind acesul la internet rapid într-un număr cât mai mare de localităţi prin dezvoltarea rețelei RoEduNet Este în derulare un proiect din fonduri europene în valoare de peste 30 de milioane de Euro pentru introducerea internetului în aproximativ 3000 de școli.