Fostul ministru al Eduacţiei, Daniel P. Funeriu, a constat faptul că acei oameni trecuţi de vârsta de 65 de ani, acuzaţi de fiecare dată că votează partidul de stânga, nu sunt neapărat votanţii PSD-ului numiţi de ANTI-PSD-işi „hidoşi”.
Daniel Funeriu: "Mă uit pe stradă la oamenii de 65+ care fie stau pe bănci, fie vin cu plasele pline de la piață. Şi brusc nu mi se mai pare că ei ar fi "hidoşii votanți PSD" imagine construită în mentalul colectiv de partidele, declarat anti-PSD (dar degrabă făcătoare de înțelegeri subterane) prea comode sau proaste pentru a găsi şi pentru ei un loc convenabil în construcția societală.
Ei sunt bunicii, tații, frații noştri pentru care imediatul zilei de mâine (sau, vai, chiar azi) e mai important decât abstractul "abuz în serviciu" sau (whaou!) savantul "conflict de interese" sau chiar "integrare europeană.
Aceşti oameni trebuie să simtă că lupta pe care noi avem datoria să o ducem, pentru apartenența la valorile europene, nu este împotriva lor, ci împreună cu ei", a comentat pe pagina personală de socializare fostul ministru al Educaţei.