Faţă de poezie, un gen de nişă, rezervat în prezent câtorva sute de iniţiaţi, romanul este mult mai popular.
Iar o colecţie de maximă vizibilitate te poate proiecta pe un ecran panoramic, aducând notorietate, încasări, traduceri în limbi de circulaţie internaţională, contracte în străinătate.
Cu „Urbancolia“ (Editura Polirom), Dan Sociu forţează pătrunderea într-un sistem contemplat până acum din afară. Întreaga autoficţiune pe care o scrie este orientată în această direcţie a exportului. Pe coperta I apare un fragment din Pascal Bruckner, căruia Dan Sociu „a ajuns“ să-i scrie epistole româneşti cu deschidere europeană.
Un prozator veritabil n-ar face niciodată aşa ceva. Esenţial este el, cu universul său ficţional; şi abia apoi ne mai gândim şi la restul lumii. Însuşirile scriitorului (iritante pentru departamentul de marketing) sunt încăpăţânarea, solipsismul, autismul. Dar, treptat, sistemul este obligat să observe particularităţile subiectului, pentru a-l putea integra şi utiliza. Sistemul e flexibil şi adaptabil, nu creatorul. Te apucă un acces violent de râs dacă te gândeşti că Proust ar fi putut scrie barem un rând pentru a satisface un tipar de succes comercial. Aşa scriu, pe hectare întregi de coli editoriale, Cezar Petrescu, Sandra Brown, George Şovu, Pavel Coruţ... În spiritul şi cu reţetele lor adaptate şi-a redactat Dan Sociu „romanul“, adăugând o notă autoironică şi parodică menită să facă produsul mai digerabil. Cartea se citeşte într-o oră şi se lasă acoperită de uitare încă mai rapid. Ceea ce se reţine este efortul tânărului autor de a bifa, punct cu punct, trendurile literare. Autoficţiune şi mizerabilism plus amintiri din comunism. Să nu uităm nici teoriile conspiraţioniste, în mare vogă după Revoluţie şi irigând subteran şcoala de proză a maestrului Coruţ.
Incapabil de a scrie un roman, Dan Sociu a dat, în „Urbancolia“, un roman în bătaie de joc, supralicitat ca o cacealma la poker. Mihai Iovănel, în „Cultura“, şi Cosmin Ciotloş, în „România literară“, au înghiţit-o, cum se spune, şi şi-au lăsat jos cărţile care nu erau deloc rele.
Iar Pascal Bruckner e aici pe post de mână moartă.
Recomandările noastre
