DANIEL CRISTEA-ENACHE: Rapperul cel mai tare

In volumul „Lucrari in verde sau Pledoaria mea pentru poezie” (Editura Cartea Romaneasca), Simona Popescu isi propune un obiectiv extrem de ambitios: reabilitarea genului liric, intr-o epoca tot mai opaca.

Autoarea nu se exprima, cum ne-am fi asteptat, din postura unui poet autentic nerecunoscut de mediul socio-cultural si indrituit sa faca nitel scandal (cazul Marius Ianus). Simona Popescu se lanseaza de pe pozitia... adevaratei poezii, postmodernist-suprarealista, care inseamna „emotie si amintire si love si viata”.

Mediul ostil reprezinta doar tinta initiala, facuta vizibila prin dezinteresul unor studenti fata de textele poeticesti. Treptat, aceasta incorporare juvenila a ignorantei isi va schimba semnul: din minus in plus. Nu studentii de la Litere care vin la cenaclul Simonei Popescu sunt de vina ca nu le place poezia.

Vinovati sunt profesorii care i-au indobitocit anterior, vinovat e sistemul universitar, de vina e poezia pura, cu esente, lumi de dincolo, abstractiuni si alte „kestii naspa”, care le-a fost bagata pe gat de propagatorii modernismului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Scuturate de citatele masive din diferiti scriitori, capitolele volumului apar atat de caznite, incat din cele peste 300 de pagini format mare nu se poate retine un singur citat care sa ne convinga de inzestrarea autoarei. Cand, deodata, ceva ne place, e un mic accident la mijloc: au intervenit niste salutare ghilimele, care insa in curand se vor repeta, semnaland incheierea citatului.

Chiar si convocarea fortata a unor scriitori de calibru isi rateaza efectul, din cauza insistentei autoarei in a-i face mai simpatici, cool, „marfa”, in jargonul snobilor damboviteni sau al „baietilor de cartier”. Artaud „o zicea mai misto”, Byron e un „gagiu” ce s-a distrat pe cinste in „Don Juan”. Bacovia, sarmanul, este „raparul cel mai tare”.

Autoarea simte nevoia sa-si sublinieze continuu tineretea spirituala, nonconformismul, atitudinea antielitista, inclusiv prin asemenea alinieri jenante la limbajul strazii si al gangului. (Pe care, in mod bizar, tot ea il reprosa unor tineri poeti.) Rezultatul? Literatura de stransura si o pledoarie fara pic de poezie.