Daniel Constantin, război TOTAL cu Tăriceanu

Daniel Constantin, război TOTAL cu Tăriceanu

Daniel Constantin, co-președintele ALDE, a explicat motivele care au dus la scindarea partidului de la guvernare.

"S-a întâmplat un fapt regretabil: o încercare abuzivă de preluare de putere. Vreau să ştie un lucru: am avut această atitudine pentru că ţine de anumite principii. Ţin la oamenii care au fost alături de mine în această perioadă. N-o să accept să dau anumiţi oameni la o parte doar pentru că nu-i plac domnului Tăriceanu. Au fost convocaţi alţi oameni care nu fac parte din delegaţia permanentă. Vom conestesta acest simulacru de întrunire de astăzi. Nu vreau să fac concesii de la principii sau de la oameni", a afirmat Daniel Constantin la Realitatea TV.

 

Constantin a oferit detalii despre situația reală din cadrul partidului. "Decizia care se ia în ALDE nu mai este transparentă. Asta e a doua şedinţă din 2017. E inadmisibil ca deciziile să se ia într-un cerc restrâns. Am vrut să scoatem asta în evidenţă. Mai e vorba şi de cuvântul dat. În toate discuţiile pe care le-am avut cu domnul Tăriceanu, eu le-am agreat. Din păcate, nu s-a întâmplat asta şi de partea cealalaltă.Domnul Tăriceanu, în interiorul partidului, sugerează relaţia apropiată pe care o are cu domnul Dragnea. A sugerat că, lasă că vorbesc eu cu domnul Dragnea... Eu nu mă folosesc de o anumită relaţie ca să conduc", a spus Daniel Constantin, care a adăugat că, indiferent de ce se întâmplă în ALDE, el va susţine Guvernul Grindeanu în continuare: "Am discutat şi cu domnul Grindeanu şi l-am asigurat că indiferent de ce s-a întâmplat în ALDE, noi vom susţine Guvernul Grindeanu. Eu de 7 ani de zile fac parte dintr-un partid, singurul din care am făcut parte."

 

Afirmațiile lui Călin Popescu Tăriceanu despre posibilul șantaj l-au infuriate pe Daniel Constantin. "Cu ce l-am şantajat? L-am şantajat în a susţine oameni de calitate în listele pentru parlamentare. La momentul acela, i-am făcut o propunere domnului Tăriceanu: să nu ne punem noi primii pe listă. Nu s-a acceptat acest lucru. I-am spus că nu-s de acord cu anumiţi oameni. N-am fost de acord cu domnul Daniel Barbu. Aici e supărarea dânsului. Viceprimarul Capitalei este din partea ALDE. N-am mai agreat ceva: s-a convocat la fiecare judeţ delegaţii permanente judeţene. Nu există aceste delegaţii. Eu nu mai vroiam să candidez, dar lansez o provocare. Hai să facem alegerile de jos în sus. Convocăm congresul cu toţi aleşii locali şi atunci dacă domnul Tăriceanu câştigă, atunci îi strâng mâna, dar eu rămân în partid", a mai declarat Constantin la Realitatea TV.

Cât despre o plecare din partid, Constantin a declarat că u se pune problema, chiar dacă este prieten cu Victor Ponta, vorbeşte zilnic cu acesta şi în presă s-a vehiculat scenariul unui nou partid pus la cale de cei doi. "Nu se pune problema să plec din ALDE, rămân aici", a declarat co-preşedintelui ALDE.

 

Ne puteți urmări și pe Google News