Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4: „Staţia de metrou Tudor Arghezi va fi funcţională în prima jumătate a anului 2023”

Sursa: Facebook/ Daniel Băluță

Administrația locală a Sectorului 4 a anunțat că staţia de metrou Tudor Arghezi va deveni funcțională până în iunie 2023, conform declarației edilului Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă  a anunțat miercuri că staţia de metrou Tudor Arghezi va fi gata în 2023 și că stadiul lucrărilor este „în parametri”.

Când va fi gata stația de metrou Tudor Arghezi

„Toate lucrările sunt în parametri, astfel încât până la sfârşitul anului vom putea spune că demarăm procedurile de recepţie a acestei staţii, iar în prima jumătate a anului 2023 această staţie va fi funcţională.

Această staţie reprezintă un nod pentru relaţia pe care noi o avem cu judeţul Ilfov, pentru că o serie de oameni din Ilfov vor putea să ajungă foarte uşor în Bucureşti fără să mai participe la trafic, pentru că vizavi construim parcarea cu o capacitate de 300 de locuri care va fi finalizată în prima jumătate a anului 2023. Au fost montate şinele, structura parcării este finalizată, echipamentele acestei staţii de metrou au venit", a transmis primarul Daniel Băluță.

Extinderea Magistralei 2

Conform primarului Sectorului 4, magistrala 2 ar trebui să fie disponibilă și în comuna Berceni, un lucru care ar încuraja investițiile în zonă.

„Lucrările la cealaltă lucrare de infrastructură ce va funcţiona sinergic cu Pasajul Europa Unită se apropie vertiginos de momentul începerii lucrărilor. Sunt finalizate în acest moment exproprierile. În cel mai scurt timp vom începe şi relocarea utilităţilor", a transmis Daniel Băluță.

Lucrările la prelungirea Magistralei 2 de metrou se apropie de final

Magistrala 2 a metroului bucureștean se prelungește cu 1,6 kilometri și se construiește o nouă stație, Tudor Arghezi, care este aproape gata. Lucrările au început în iarna anului trecut, iar valoarea totală a investiției a fost de 50 de milioane de euro, din care 15% au fost decontați de Primăria condusă de Daniel Băluță, iar 85% de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

După predarea la cheie vor urma mai multe teste pe care Metrorex le va face înainte ca noua stație să fie pusă în funcțiune.

Contractul cu asocierea câștigătoare a fost semnat pe 15 aprilie 2020. Lucrările reprezintă prima investiție în infrastructură de metrou derulată de către o autoritate publică și primul proiect de după Revoluție realizat de o asociere de firme românești: Somet, TIAB, UTI și Erbașu SA.

Semnarea contractului pentru extinderea M2

Protocolul de Cooperare și Colaborare privind metroul spre comuna Berceni a fost semnat pe 1 noiembrie 2021. Este vorba de proiectul privind extinderea Magistralei 2, Pipera-Berceni în zona de sud, după Linia de Centură.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a precizat că în doar câteva zile se va termina de montat șina a treia, ce va asigura electricitatea necesară deplasării trenurilor de metrou.

Magistrala 2 de metrou asigură transportul a aproximativ 6 milioane de călători pe lună. Magistrala 2 are, în momentul de față, o lungime de 19,9 km de cale ferată dublă.