"Danciu", printre cei mai buni marcatori

LIGA I. Ionel Dănciulescu, atacantul echipei de fotbal Dinamo, ocupă locul 35 printre cei mai buni marcatori din ligile naţionale în sezonul 2007/2008, într-un clasament realizat de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului.

În cele 32 de meciuri jucate în Liga I, „Danciu“ a înscris 21 de goluri. Pe primul loc se află Klaas-Jan Huntelaar (Ajax Amsterdam, 33 de goluri). Pe de altă parte, la Dinamo s-a refăcut cuplul de atacanţi „N&D“, Claudiu Niculescu semnând ieri un contract pe un an şi jumătate cu gruparea „câinilor roşii“.