Viorica Dăncilă lansează acuzații grave de trădare la adresa unor lideri PSD. Paul Stănescu i-ar fi reproșat candidatura la Cotroceni, spunând că Dan Barna ar fi ajuns președinte dacă PSD nu ar fi ajuns în turul 2.
Viorica Dăncilă aduce mai multe acuzații de trădare actualei echipe de conducere a PSD.
Fostul premier și președinte al PSD, Viorica Dăncilă, susține că Paul Stănescu i-a reproșat candidatura la președinția României, în 2019. Într-un interviu la Antena 3, Viorica Dăncilă a relatat că Paul Stănescu i-a spus aceste lucruri după alegeri.
„Paul Stănescu mi-a spus că nu trebuia să candidez eu la alegerile prezidențiale. Era responsabilitatea mea, ca președinte al partidului. Propunerea de a candida a venit din partea lui Marcel Ciolacu, unul dintre oamenii care m-au condamnat pentru candidatură. Paul Stănescu mi-a spus că dacă nu aș fi candidat la alegeri, PSD nu ar fi intrat în turul 2, iar Dan Barna ar fi ajuns președintele României”, a spus Viorica Dăncilă.
În interviul acordat, Viorica Dăncilă a vorbit despre trădarea sa și a PSD, în contextul moțiunii de cenzură. Ea arată către actualul președinte al PSD, Marcel Ciolacu și spre Paul Stănescu, secretarul general.
„Mulți oameni vor crede că acest demers este unul de răzbunare. Nu, nu este răzbunare. Dacă doream răzbunare veneam cu aceste dezvăluiri înainte de alegerile locale sau parlamentare. Este un demers pentru adevăr, eu cred că PSD se poate reclădi doar prin adevăr. Am folosit aceste cuvinte pentru actualul președinte PSD Marcel Ciolacu și când am vorbit de trădare m-am referit la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care l-am condus, dar și la învestirea noului guvern, unde Marcel Ciolacu a avut un rol foarte important”, a declarat Dăncilă.
Dăncilă acuzații de trădare la adresa lui Paul Stănescu
În acest context, Viorica Dăncilă susține că imediat după arestarea lui Liviu Dragnea, Paul Stănescu a venit la ea și i-a cerut să renunțe la funcția de prim-ministru.
„Imediat după arestarea lui Liviu Dragnea, Paul Stănescu a venit la mine în birou și mi-a spus că trebuie să demisionez. (Din funcția de premier – n. red). Am încercat să înțeleg de ce, l-am întrebat, dar nu mi-a oferit nici o explicație. Am considerat că Paul Stănescu avea alte ținte și alte obiective, personale. Pentru el era importantă preluarea partidului. I-am explicat că n-o pot face pentru că am o responsabilitate și avem un program de guvernare pe care trebuia să-l urmăm”, a explicat Viorica Dăncilă.
Guvernul Dăncilă trântit cu ajutor PSD
Viorica Dăncilă a dezvăluit că la moțiunea împotriva sa, în 2019, a existat o trădare a unor oameni din PSD. Aceștia au înclinat balanța în favoarea demiterii guvernului. Dăncilă îi acuză pe Marcel Ciolacu, Alfred Simonis și Paul Stănescu că au pus umărul pentru succesul moțiunii de cenzură. Ei ar fi cei care ar fi convins parlamentarii PSD să voteze pentru cădeare guvernului.
Ulterior, după moțiunea de cenzură, a mai spus Viorica Dăncilă, mai mulți lideri PSD au venit și i-au cerut să renunțe la conducerea partidului. Între aceștia, ea îi enumeră pe Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Marian Oprișan (PSD Vrancea) și Dragoș Benea (PSD Bacău). Urma ca ei să preia partidul.