Dana Simion are doar 40 de ani, doi copii şi un diagnostic greu de dus: cancer la sân. Pentru a-l învinge, are nevoie de sprijin
Istoria Danei poate fi a noastră, a familiei noastre sau a prietenilor la care ţinem poate uneori mai mult decât la rude.
Dana Simion a lucrat la o firmă de telefonie mobilă din Bucureşti până de curând, era un om obişnuit cu probleme banale. Avea însă un obicei "prost" pentru lumea în care trăim: ajuta pe toată lumea şi nu cerea niciodată ceva în schimb.
După un consult la medic a primit o veste care i-a schimbat radical viaţa. A fost depistată cu cancer la sân. Are o formă gravă a bolii (stadiul T2, N1) care avansează rapid. Pentru a se putea trata în străinătate, are nevoie de zeci de mii de euro. Bani pe care nu-i avea.
O luptătoare autentică, care vibrează de viaţă
Anca Safta este una dintre prietenele bucureştencei care au ţinut să fie alături de aceasta şi au convinso să nu renunţe. "Ea este o luptătoare autentică, care vibrează de viaţă şi optimism, topindu-i pe cei din jur prin personalitatea ei caldă şi luminoasă", îşi descrie Anca prietena.
A început tratamentul în Franţa
Cu sprijinul celor apropiaţi şi nu numai, bucureşteanca a reuşit să ajungă în luna iunie în Franţa pentru prima cură de chimioterapie.
Pe 25 iulie a plecat la a doua şedinţă. Ulterior va trebui să treacă printr-o intervenţie chirurgicală complexă, singura şansă reală pentru a învinge aceasta boală.
Dacă intervenţia va reuşi, şedinţele dureroase de chimioterapie nu se vor opri şi vor continua până când se va putea spune că Dana Simion a învins boala. "O şedinţă durează în jur de trei ore iar tratamentul te epuizează psihic şi fizic. Curele sunt aşa de epuizante încât într-o serie de şedinţe şi alta se face o pauză de două săptămâni", ne-a spus Anca.
Deşi are un suflet bogat, Dana este un om simplu. "Este mamă a doi copii şi are mare nevoie de ajutorul nostru pentru a acoperi costurile necesare tratamentului şi operaţiei şi pentru a avea o şansă la viaţă", adaugă Anca Safta.
Dana Simion nu a cerut niciodată nimic, a muncit pentru fiecare realizare şi a infrânt fiecare obstacol prin forţele proprii. "Însă, de data aceasta, cerem noi, o mână de oameni cărora, omul Dana le-a atins viaţa şi inimă", mai adaugă aceasta.
Suma aproximativă de care are nevoie Dana Simion pentru a se trata este de 50.000 de euro, necesari spitalizării din Franţa, din care s-au strâns până în acest moment aproximativ 6000 euro.