Sunt o mare admiratoare a Madonnei şi mi-am cumpărat bilet la concertul său, „Sticky and Sweet“. Am plecat la Amsterdam împreună cu soţul meu, Răzvan, şi cu nişte prieteni de-ai noştri foarte buni, Maria Andrei şi Paul.

Am stat patru zile la Hotel Crowne Plaza, situat chiar în centrul capitalei, aproape de toate pieţele renumite, cum ar fi Dam Square şi Rembrandtplatz.

Ajunşi la Amsterdam, ne-am plimbat prin oraş şi ne-am rezervat locuri la anumite excursii care se făceau prin agenţia Lindbergh Cruises. La preţuri acceptabile puteai vizita tot centrul capitalei, cu opriri la diferite muzee, la fabrica de diamante, parcuri şi monumente de artă, te puteai plimba cu barca pe canale sau puteai vizita împrejurimile. Din ofertă făceau parte şi excursii în sate pitoreşti unde se vizitau ferme de brânză olandeză, ateliere de făcut papuci din lemn, staţiuni pescăreşti la care ajungeai cu feribotul, mori de vânt etc.

Acasă la pictori celebri

Am mai vizitat Muzeul Rembrandt şi casa unde a locuit marele pictor, casa Annei Franck, micuţa evreică ascunsă în mansarda unei case în perioada celui deal Doilea Război Mondial, expoziţia de flori, Muzeul Van Gogh. Am mai mers, de asemenea, la Muzeul Madame Tussauds, unde te poţi poza alături de aproape toate vedetele internaţionale, bineînţeles în forma lor de ceară. Am făcut shopping pe arterele pline de magazine din centrul capitalei.

Senzaţii tari în „Cartierul Roşu“

Mi-a plăcut totul în Amsterdam, mai puţin Red Districtul, adică zona cu prostituate. Pe nişte alei înguste şi întunecate, unde „peştii“ stăteau la tocmeală, vedeai în vitrine, expuse ca nişte vite, femei şi fete foarte tinere. Erau extrem de indecente ca apariţie, îşi etalau nurii şi te ademeneau să intri la ele, într-o cămăruţă de doi metri pătraţi, unde existau un pat pliant şi o chiuvetă. Nu ştiu ce senzaţii ar putea avea un bărbat într-o astfel de încăpere… De asemenea, m-a surprins neplăcut mizeria lăsată în urmă de tot felul de naţii. Cocaina şi „iarba“ stau la vedere, pe mese, în cluburi şi restaurante, o poţi cumpăra la farmacii. Asta mi se pare tare ciudat şi nesănătos.

Cu toate astea, melanjul de naţii, coloristica, istoria, cultura, chiar şi această libertate de exprimare şi de conduită specifică olandezilor sunt ceva ce merită experimentat.“

CAZARE

Ofertă bogată

> Noi am stat la Hotel Crowne Plaza, în zona centrală. Sunt multe hoteluri situate la mică depărtare de centru, iar tarifele pleacă de la 150-300 de euro.

RESTAURANT

Mâncare diversă

> Restaurantele cu specific argentinian şi cele indoneziene sunt excelente, oriunde ai mânca.

SFATURI

Fără taxi

> Feriţi-vă de taxiuri, pentru că sunt foarte scumpe. Se merge cu metroul, tramvaiul şi trenul la preţuri accesibile, de la 2 la 5 euro biletul dus-întors.


ÎN FAMILIE. Dana a plecat la Amsterdam alături de soţul lei, Răzvan


VENEŢIA NORDULUI. Amsterdam este străbătut de o mulţime de canale