Dana Săvuică, escapadă romantică în Malta

Dana Săvuică, escapadă romantică în Malta

Vedeta povesteşte despre vacanţa petrecută în insulele malteze, loc în care a sărbătorit, împreună cu soţul ei, Răzvan, 15 ani de căsnicie.

Ne doream de mult să vizităm această ţară, şi iată că s-a ivit ocazia perfectă. Am plecat pe 12 iunie cu un Boeing nou-nouţ şi am ajuns pe ţărmurile însorite ale Mediteranei după doar două ore de zbor. Am prins răsăritul soarelui, ne-a izbit un parfum puternic de flori exotice, palmierii se legănau uşor în bătaia brizei de dimineaţă, iar temperatura era perfectă.   Ne-am cazat la Intercontinental, hotel cu vedere spre golful din cartierul de lux St. Julian’s şi am început explorarea teritoriului maltez. Itinerariul a fost organizat de agenţia de turism prin care am plecat. Programul a fost destul de încărcat, dar extrem de interesant.

Vestigii preistorice În prima zi a excursiei am vizitat Templul Hagar Qim, descoperit în anul 1839 şi care datează încă din epoca megalitică. Este singurul vestigiu de acest fel care a rămas în picioare fără a fi recondiţionat. A urmat apoi o vizită la Grota Albastră, atracţie turistică formată din mai multe peşteri săpate în stâncă, scăldate în ape care îşi schimbă culorile de la albastru azur până la verde smarald. Am făcut un popas într-un sat pescăresc - Marsaxlokk - faimos pentru bărcile viu colorate în roşu, galben, verde şi albastru. Festa malteză Seara, am participat la o „festa“ în satul Mqabba (situat la 15 kilometri de capitala Valletta). Festa este o sărbătoare malteză prin care se celebrează sfântul patron al unei aşezări şi culminează cu focuri de artificii spectaculoase.   În cea de-a doua zi a vacanţei ne-am cazat la hotelul de cinci stele Excelsior, de la balconul căruia poate fi admirat un golf unde sunt ancorate sute de bărci şi iahturi de lux, printre care şi cel al miliardarului rus Roman Abramovici. Aniversare în doi Din itinerariul nostru nu putea lipsi vizita în capitala statului Malta, Valletta, un muzeu de istorie în aer liber. Construit de Cavalerii ordinului St. John, Valletta păstrează stilul arhitectural baroc. Eu şi Răzvan ne-am făcut timp şi pentru a ne relaxa pe plaja Golden Bay sau pentru băi la piscina Hotelului Hilton. Am evadat în oraş la shopping şi am făcut o plimbare cu barca de viteză prin golfurile Vallettei, după care a urmat surpriza: o cină romantică la restaurantul italian Fregatino, unde am sărbătorit, chiar pe 19 iunie, 15 ani de căsătorie!

Ne dorim să ne reîntoarcem cât mai repede în Malta. Amândoi ne-am îndrăgostit de această ţară.

Ne puteți urmări și pe Google News

CAZARE

Cu vedere la mare

> Pe toată durata vacanţei, am locuit la mai multe hoteluri malteze, în funcţie de itinerariul urmat.

> Hotelul Intercontinental, situat în golful St. George, la şapte kilometri distanţă de capitala Valletta, este confortabil şi are un design contemporan.

RESTAURANT O masă în stil pescăresc

> Eu şi soţul meu am savurat preparatele mediteraneene, care se regăsesc în majoritatea restaurantelor.

> Vă recomand să luaţi masa la Ron’s Restaurant, din satul pescăresc Marsaxlokk, unde meniul este format din peşte şi fructe de mare proaspete.

SFATURI

Timp pentru distracţie

> În afară de vizitarea numeroaselor obiective turistice pe care le oferă Malta, vă puteţi face timp şi pentru distraţie. Cel mai bun loc este cartierul St. Julian’s, faimos pentru localurile sale selecte.

> St. Julian’s este, de asemenea, locul potrivit pentru cumpărături.