Dan Voinea a fost revocat

Procurorii CSM au admis, astăzi, cererea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de revocare a magistratului din funcţia de procuror şef adjunct la Secţia Parchetelor Militare.

"Nu am ce să-mi reproşez, din 1977, nu am avut nicio achitare. Eu am fost dintotdeauna alături de victime, cărora le-am dedicat toată viaţa mea, am să mă pensionez şi o să reflectez mai mult", a susţinut Dan Voinea, citat de Mediafax.

Cererea de revocare a magistratului a fost înaintată, anul trecut, de către Ministrul Justiţiei, la sesizarea procurorului general al României.

Acesta a reclamant deficienţe majore în activitatea Secţiei Parchetelor Militare, inclusiv folosirea defectuoasă a resurselor umane, precum şi încălcări grave ale procedurii penale.