CFR Cluj se pregătește pentru meciul tur din play-off-ul Ligii Campionilor, cu Slavia Praga, dar tehnicianul Dan Petrescu a răbufnit la adresa forului european.
După partida cu Sepsi, 1-1, Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, s-a declarat nemulțumit de formatul impus de UEFA.
„Am văzut doar golul marcat de Nicolae Stanciu (n.r. - jucătorul Slaviei Praga) în campionat. Nu pot să mă exprim eu dacă e cel mai periculos jucător de la Slavia. Toţi sunt periculoşi când ai buget de 47 de milioane de euro. Aş fi şi eu periculos cu CFR, dar noi avem 10 milioane.
Normal că toţi jucătorii sunt periculoşi de la ei. Toţi. Celtic are 100 de milioane buget. Jucăm cu adversari foarte puternici meci de meci şi trebuie să ne autodepăşim dacă vrem un miracol.
Dar mi se pare penibil să câştigi patru meciuri cu patru echipe ca să ajungi în Champions League! Și sunt patru echipe din ce în ce mai bune. Asta cum naibii să o faci? Dacă o faci, e ceva ce nu a mai existat în fotbalul românesc”, a declarat Dan Petrescu la TV Telekom Sport.
CFR Cluj va întâlni Slavia Praga, marți, de la ora 22:00 (în direct pe TV Telekom Sport, TV Digi Sport și Look Plus), în turul play-off-ului UEFA Champions League.