Dan Petrescu a răbufnit: „Nu am mai văzut așa ceva în viața mea”

Dan Petrescu a acuzat dur arbitrajul, după ce formația, sa, CFR Cluj, a remizat cu Poli Iași, scor 1-1

CFR Cluj, campioana ultimelor două sezoane ale Ligii I, a debutat, sâmbătă, în noul sezon, cu o remiză pe teren propriu, scor 1-1 cu Poli Iași. Dan Petrescu, antrenorul formației din Gruia, a criticat arbitrajul și a declarat că „feroviarii” ar fi trebuit să primească două lovituri de la 11 metri. Petrescu a acuzt că rezultatul final a fost influențat de „fluierași”.

„Viciere crasă de rezultat! Nu am mai văzut așa ceva! Din primul minut au tras pentru Poli Iași. Am avut două penalty-uri clare, unul la Deac, altul la Rondon. La Rondon toată lumea a văzut. Sunt obișnuit să se întâmple asta. Dacă îmi arătați o echipă arbitrată acasă în Liga I, așa cum suntem noi...

Iași a arătat bine. Ei nu au nicio vină că arbitrul a ținut cu ei. Îl felicit pe Mihai Teja! A construit o echipă bună. Eu de ce mă bat pentru VAR? Dacă aveam, astăzi era simplu. Primeam două penalty-uri! Era o victorie liniștită. Fără VAR o să avem de suferit”, a spus Petrescu la Telekom Sport.