Antrenorul echipei CFR Cluj a dat o amplă declarație imediat după terminarea meciului cu F.C Sevilla. Dan petrescu s-a arătat nemulțumit de frica jucătorilor săi.
Dan Petrescu: "Băieţii cred că au dat tot ce au avut mai bun, au încercat să se autodepăşească. Prima repriză a fost echilibrată. Am avut ceva acţiuni periculoase. Ei au jucat cu trei fundaşi centrali, cu Gudelj în faţa lor, ştiau că suntem puternici cu Lacina şi cu Omrani. După pauză am jucat extraordinar, am dat gol meritat şi după aia băieţii au cedat puţin fizic sau le-a fost teamă, s-au retras, poate s-au retras prea repede.
Nu am înţeles la gol de ce au făcut acel pas înainte, pentru că noi la antrenamente, la faze fixe nu ieşim niciodată. Trebuie să stăm pe loc până se termină acţiunea. E o greşeală în lanţ acolo, nu e un jucător şi sunt foarte supărat pe acest gol primit. Pentru că meritau victoria, meritau fanii care au fost aproape de noi astăzi şi ne-au ajutat ca niciodată.
A fost stadionul aproape plin şi îmi pare rău pentru jucători şi pentru fani, meritau această victorie. Dacă îmi spuneţi vreo ocazie clară, nu ţin minte a echipei din Sevilla. Mă gândeam că astăzi o să aibă cel puţin 7-8 ocazii, dar nu ţin minte ca Arlauskis să aibă vreo paradă. Şi asta mă face să fiu foarte supărat şi dezamăgit de rezultat, dar nu de atitudinea jucătorilor. E frustrant să iei un gol aşa.
Dacă îmi spuneai înaintea meciului că e egal, ce puteam să zic? E 1-1, aia e! Dar după ce iei gol în minutul 80 sunt supărat de rezultat, sincer. Şi dacă băteam, şansele cele mai mari le avea tot Sevilla. Nu se compară în nici un caz lotul lor, ei... Abia l-au cumpărat pe En-Nesyri, care a intrat, cu 20 de milioane. Noi cumpărăm cu 50.000 de euro sau 50.000 de lei jucători. Şi nu are rost să mai vorbim de ce jucători au ei şi cine a intrat. Banega mai era rezervă şi nici nu a intrat, Nolito, Munir, Manchester City, Barcelona, şi nu prind lotul la Sevilla.
Nu are rost să mai vorbim de valoare. Indiferent de rezultatul de astăzi, e clar că în retur erau favoriţi, eu am fost acolo şi ştiu cum e, cu Unirea Urziceni nu ştiu dacă am ajuns o dată la poartă şi a fost foarte greu. Sigur că în retur ei sunt favoriţi şi va fi foarte greu să facem un miracol. Dar cu Celtic am făcut 1-1 acasă şi am făcut un rezultat mare în retur.
Noi acum cea mai mare problemă e că avem şi un meci foarte greu de campionat, o deplasare foarte grea. Să vedem ce jucători reuşesc să bag, e clar că vor fi schimbări foarte multe pentru meciul cu Craiova. De doi ani acelaşi lucru repet. Îmi doresc zece jucători pe banca de rezerve.
Dan Petrescu vrea fotbal, nu e împotriva fotbalului. Şi vrea VAR. Cu VAR, eram la zece puncte, 15 puncte în faţă. Cu Mediaş aveam penalti, cu Viitorul aveam penalti dacă aveam VAR. Astăzi am avut VAR, am avut penalti şi nu mai ţipă nimeni. Dacă e VAR, e penalti. Şi eu îmi doresc foarte mult VAR. Îmi doresc să vină în România VAR", a declarat Dan Petrescu, la DigiSport.