Dan Negru: „Breaking News la EvZ. Andrei Pleșu s-a căsătorit cu Daniela Crudu”

Într-o ediție specială a emisiunii „Dosare de presă”, invitatul lui Mirel Curea, Dan Negru, compară sinceritatea invitaților la emisiunile de divertisment cu „chestiile absconse” ale invitaților de la emisiunile politice.

Dan Negru preferă showbiz-ul, pentru că, spune el, „invitații mei sunt sinceri. Nu vor decât ceva celebritate. Ăilalți ne vor portofelele”. E fraza care l-a determinat pe Mirel Curea să aducă în discuția necesitatea de a-ți face plăcere munca pe care o faci.

Realizatorul emisiunii „Dosare de presă”, pe evz.ro, i-a explicat invitatului său că, în timp ce el se bucură în continuare de munca sa, Mircea Badea, de exemplu, spune că s-a înrăit, că s-a umplut „de o zgură nenorocită”.

„Badea s-a uzat, s-a înrăit, pentru că are de-a face cu oamenii ăștia încărcați cu chestii absconse, cu chestii cărora tu trebuie să le găsești scenariul. Trebuie să-l găsești pe ăla care învârte cheia în spate, să ai grijă cum, de unde... Ăștia din showbiz... două țâțe, trei cântări, patru nu-știu-ce...”, a spus Dan Negru.

Acesta este conștient că există o tentație a celor cu un anumit nivel de educație să se uite de sus la cei din lumea divertismentului sau a sportului. Cu toate acestea, omul de televiziune consideră că oamenii din showbiz sunt mult mai sinceri, mai naturali, față de cei din lumea politicului sau a socialului.

„Marilyn Monroe, la vremea ei a fost batjocorită de toată presa”

Uneori, dincolo de o imagine frumoasă există și profunzime. Dan Negru a dat un exemplu grăitor, în acest sens.

„A fost o femeie care a fost extrem de batjocorită, în perioada ei. Extrem de batjocorită. A ieșit într-un interviu -era o femeie frumoasă, apărea aproape goală în ziare, toate ziarele erau aproape înnebunite s-o pozeze aproape goală-, și o întreabă ăștia într-un interviu: „Cu ce te îmbraci noaptea?” Și răspunsul ei a fost, „Chanel no.5”. Și ăștia râdeau, „Ce proastă!” Ea n-a zis Chanel no.5, la modul de metaforă. Ea atâta a zis. Astăzi, replica ei e faimoasă și femeia se numește Marilyn Monroe.

Ea, la vremea aia a fost batjocorită de absolut toată presa. A fost căsătorită cu Joe DiMaggio, cel mai mare baseball-ist. După care, inexplicabil, s-a căsătorit cu Arthur Miller. Unul dintre cei mai mari intelectuali ai planetei.

Mă, m-am gândit întotdeauna, „Bine, mă, faci cu asta sex un an, doi, trei, o lună, patru, o oră. Băi, dar după aia vorbești cu ea la masă, bă, ceva, nu?” Vorbim de Arthur Miller. E, ca să păstrăm așa o,... e ca și când mâine ai avea un breaking news, tu, la Evenimentul Zilei, care zice: „Andrei Pleșu s-a căsătorit cu Daniela Crudu”. Ar fi un șoc. Nu? Adică, asta a fost Arthur Miller- Marilyn Monroe.”, a mai spus Dan Negru.