Dan Ilie Morega, fost deputat, prins iar la volan fără permis. Riscă al treilea dosar penal

Sursa foto: arhiva EVZ

Dan Ilie Morega, fost deputat, a fost prins pentru a treia oară conducând, deși permisul de conducere i-a fost retras din motive medicale.

Dan Ilie Morega, fost deputat şi fostul prefect de Gorj, s-a ales până în prezent cu două dosare penale după ce a fost prins fără carnet de conducere. Joi seară a fost prins din nou la volanul autoturismului său.

Dan Ilie Morega, fost deputat, prins iar la volan fără permis

Morega a fost filmat în timp ce gonea pe străzile din municipiul Târgu Jiu. Acesta folosea ilegal un girofar și a depășit pe contrasens, călcând linia dublă continuă.

Dan Ilie Morega, fost deputat şi fostul prefect de Gorj, are permisul de conducere retras din 6 februarie, potrivit IPJ Gorj. Acesta a fost oprit cum câteva zile de un echipaj de polițiști în orașul Baia de Aramă. Fostul deputat conducea pe drumurile publice, deși avea permisul retras.

Fostul deputat riscă al treilea dosar penal

Primul dosar penal întocmit pe numele lui Morega a fost înregistrat pe data 12 februarie. Reprezentanții IPJ Gorj susțin că bărbatul riscă acum un al treilea dosar penal pentru conducere fără permis și folosirea ilegală a girofarului.

„La data de 12 februarie 2024, polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 78 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a condus un autoturism, pe o stradă din localitate, având permisul retras la data de 6 februarie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile de către o persoană al cărui permis de conducere a fost retras“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

Dan Ilie Morega, fost deputat şi fostul prefect de Gorj. Sursa foto: Facebook

Ce declara Dan Ilie Morega

Fostul deputat a povestit ziariștilor din Mehedinți că pe data de 6 februarie s-a trezit cu poliția rutieră la ușă. I s-a comunicat că trebuie să predea carnetul de conducere în termen de 15 zile. Totul în baza unui act medical, eliberat de un medic psihiatru, care arată că nu mai are voie sa conducă.

Dan Ilie Morega a refuzat să predea permisul de conducere. Morega a mai spus că familia lui a solicitat prezența medicilor la sfârșitul anului trecut pentru că nu se simțea bine. Doi medici l-au vizitat la domiciliu, iar unul dintre ei s-a adresat Serviciului Rutier din cadrul IPJ Gorj, pentru a i se retrage permisul de conducere, scria pandurul.ro.