Dan Dungaciu, analiză despre Mitropolia Moldovei. O analiză a unui subiect aprig disputat peste Prut, dar și în România, clarificat de cunoscutul sociolog și geopolitician.
În toiul resurecției dezbaterilor despre statutul Mitropoliei Basarabiei în R. Moldova și eventuale anunțuri de integrare a Mitropoliei Moldovei (BORusă) în cadrul BOR, merită să facem o serie de precizări introductive și generale asupra subiectului, pentru reamintire publică. Este doar începutul unei asemenea dezbateri pe care o deschidem în paginile LARICS, unde invităm pe toți cei doritori și cunoscători să se pronunțe.
It’s the „Geopolitics of Orthodoxy”, stupid!
Orice discuție despre Mitropolia Basarabiei și statutul acesteia în regiune ține de ceea ce se numește „geopolitica Ortodoxiei”. În esenţă, este vorba despre importanţa naţiunii şi a religiei în structurarea (geo)politică a spaţiilor ortodoxe. Pornind de la critica tezei „ciocnirii civilizaţiilor” a lui Samuel Huntington, o asemenea abordare aduce în discuţie ceea ce francezul François Thual numea în 1994 „geopolitica Ortodoxiei”. Căreia îi amplifică semnificaţie şi aria de aplicabilitate.
Ilustrările importanței teoretice ale acestei paradigme geopolitice pot fi evidenţiate discutând, de pildă, numeroase cazuri în care relaţia identitate naţională / identitate religioasă se developează maximal: cazul Serbiei şi al Muntenegrului, al Ucrainei, al Macedoniei de Nord. Dar şi al R. Moldova. Ideea este de a sesiza resurecţia naţională pe dimensiune religioasă. Și invers, în spaţiul ortodox, ceea ce îi conferă unicitate din acest punct de vedere în arealul creştin (religios).
Dincolo de mizele religioase, canonice sau eclesiologice, în acest cadru trebuie discutată şi reactivarea şi destinul acestei părţi a Bisericii româneşti după 1992.
Mitropolia Basarabiei nu a ilustrat doar un conflict canonic
Cazul Mitropoliei Basarabiei nu a fost niciodată (numai) un conflict canonic, aşa cum nu a fost nici desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei după ocupaţia sovietică. Totul este geopolitică în acest spaţiu. Experţii în dreptul canonic, de pildă, nu se sfiiesc să afirme explicit că Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia asupra Basarabiei nu conform canoanelor bisericeşti. Ci în urma încălcării lor, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la U.R.S.S., fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă. Biserica Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia asupra noului teritoriu anexat.
În plus, sintagma „geopolitica Ortodoxiei” mai sugerează ceva. Cazul Mitropoliei Basarabiei este o veritabilă hârtie de turnesol în ceea ce priveşte tectonica politicii mari din spaţiu. O ilustrare în mic, în oglindă, a ponderii sau disponibilităţii diverşilor actori cu interese în zonă, a tensiunilor care există în acest spaţiu. Sunt tensiuni diverse, care vin din trecut dar şi din prezent. Și care vizează, până la urmă, poziţionarea (geo) politică a României și a R. Moldova în raport cu centrele mari de putere. Care controlează marile decizii în ceea ce se numea, când NATO era interesat în extinderea în regiune, „regiunea extinsă a Mării Negre”.
Multă lume a scăpat din vedere o serie de gesturi aparent minore – Mitropolia Basarabiei a fost prima instituţie nepolitică vizitată de cître unii ambasadori SUA în R. Moldova, prezenţa echipei lui John W. Montgomery la CEDO, sprijinul internaţional acordat Mitropoliei Basarabiei etc. – dar care, puse pe această grilă, sugerează câteva lucruri pe care nu le-am înțeles, poate, la timp.
Eclesiologie şi (geo) politică. Trei proiecte pentru Biserica din R. Moldova
Bătălia geopolitică care s-a derulat în R. Moldova şi care s-a încheiat – cel puţin o etapă – prin trecerea în legalitate a Mitropoliei Basarabiei are cauze multiple. Și nu poate fi epuizat într-un singur registru. Principalele cauze sunt identitare și geopolitice. Restul elementelor, de natură economică, istorică etc. se adaugă la această cauză majoră.
De pildă, evaluarea începutului anilor ’90 din punctul de vedere al deschiderii confruntării (şi) pe terenul eclesiologiei putea fi evaluată astfel: revenirea Bisericii Ortodoxe din Basarabia sub jurisdicţia Patriarhiei Române, aşa după cum prevede canonul 34 apostolic, a generat o reacţie virulentă. Cum remarca un comentator al evenimentelor, „incidentele sângeroase de pe Nistru şi-au găsit astfel un corespondent ecleziastic”.
În 1992, existau pe hârtie trei grupări şi proiecte pentru R. Moldova. Prima, cea mai numeroasă, reprezintă grupa conservatoare, pro-rusă. Care lupta în mod deschis cu toate metodele şi formele legitime şi nelegitime pentru păstrarea Bisericii moldoveneşti în cadrul jurisdicţiei Bisericii de la Moscova. A doua categorie o reprezentau susţinătorii unirii spirituale cu România. Deci, trecerea Bisericii Ortodoxe din Moldova sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române. Iar a treia direcţie o reprezintau cei care luptă pentru independenţă şi autocefalie.
„Autocefalia” ca expresie absolută a moldovenismului
Despre acest ultim proiect s-a vorbit mai puţin, dar asta nu înseamnă în nici un caz că el nu a existat sau nu există. A fost iniţiat la începutul anilor 90, dar a fost susţinut ulterior cu consecvenţă, chiar dacă nu vizibil. Preşedintele Lucinschi, de pildă, l-a promovat la Constantinopol, dar a primit un răspuns negativ de la Patriarhul Ecumenic.
În esenţă, o Biserică autocefală moldovenească nu poate exista pentru că nu pot exista două Biserici autocefale româneşti, în condiţiile în care nu există o „etnie moldovenească” capabilă să fundamenteze eclezial un proiect diferit. Dacă ducem mai departe argumentul, aparent paradoxal, dependenţa continuă a Mitropoliei Moldovei de Moscova nu înseamnă decât eşecul absolut a tezelor moldoveniste ca atare!
Nici măcar Patriarhia Rusă nu îşi putea permite să pună problema – darămite să accepte! – autocefaliei Bisericii din R. Moldova, căci realiza clar lipsa de fundament a unui asemenea demers. În plus, consecinţele ar fi fost dure pentru Biserica Ortodoxă Rusă. Asta nu înseamnă însă că unii – precum actualul Mitropolit Vladimir – nu sperau la asta, sugerând o discuție și o înțelegere în acest sens între Patriarhii BOR și BORusă.
În 1992, Biserica Ortodoxă Română (BOR) avea în raport cu R. Moldova o viziune mai articulată şi mai coerentă decât a statului român. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei, la solicitarea clerului și credincioșilor de acolo, indica limpede un mesaj după care vectorul de evoluţie al R. Moldova trebuie să fie România și Vestul. De unde şi ideea că orice canal care leagă R. Moldova de spaţiul occidental este util şi trebuie utilizat. Biserica Ortodoxă Română a acţionat prompt şi a indicat direcţia prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei. S-ar putea spune că, în comparaţie cu ea, statul român s-a bâlbâit incoerent în acele momente.
Având în vedere şi istoria recentă pe care o invocăm aici, este evident că, indiferent de opțiunile noastre religioase, Mitropolia Basarabiei este un instrument nu doar de relaţionare bună şi eficace între cele două state sau biserici, ci unul de apropiere a R. Moldova de spaţiul euro-atlantic. Iată că, pe lângă faptul că are o limbă oficială europeană, R. Moldova mai are pe teritoriul ei şi o instituţie religioasă care se poate constitui şi ea într-o curea de legătură cu spaţiul cu care R. Moldova declară că vrea să adere.
Reactivarea Mitropoliei Basarabiei
Lucrurile sunt acum istorie, chiar dacă istorie recentă. La 9 aprilie 1992, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române publică un Comunicat oficial. Prin care declara că „nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău, şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”. În 1992 şi-a ţinut lucrările la Chişinău Adunarea de reactivare a Mitropoliei Basarabiei.
La 19 decembrie 1992, Biserica Ortodoxă Română a emis un „Act Patriarhal şi Sinodal al Patriarhiei Române, privind recunoaşterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă şi de stil vechi, cu reşedinţa în Chişinău”.
Care proclamă: „Biserica Ortodoxă Română, ‘Mama spirituală a poporului român’, răspunde cu părintească şi frăţească dragoste dorinţei sfinte a fraţilor noştri de peste Prut şi cererii scrise, din 14 septembrie 1992, a Adunării eparhiale de constituire, prezidată de Prea Sfinţitul Episcop Petru şi compusă din reprezentanţii preoţilor şi mirenilor dreptmăritori români din Republica Moldova, ca tradiţionala Mitropolie Ortodoxă a Basarabiei să-şi reia activitatea sub oblăduirea canonică şi cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că acesta n-a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei”.
Vezi articolul integral pe timpul.md.