Dan Diaconescu, patronul OTV, a declarat la postul B1 TV, că licitaţia Oltchim ridică multe semne de întrebare, întrucât preţul de pornire este de doar 4 milioane de euro.
"Licitaţia poate să meargă în jos, se precizează în caietele de sarcină. Pentru Oltchimul în sine se cer 4 milioane de euro, ăsta e preţul de pornire. La licitaţie poate să fie doar un singur ofertant, e clar să se va încerca descalificarea noastră pentru a rămâne PCC. Am crezut că e o licitaţie corectă. Două lucruri a făcut domnul Ponta de când a venit la putere: a ridicat nivelul de la care trebuie să faci o licitaţie cu banul public: până acum era 15 mii, acum Ponta a făcut 30 de mii. Şi închide combinatul pe 22 august, pe 23 august semnează memorandumul de schimbare a strategiei şi nu vrea să redeschidă combinatul pe motivul că nu sunt bani. Le-am spus să îl redeschidă pentru că e mai valoros dacă funcţionează, pot să ia din fondul de rezervă al premierului", a declarat Dan Diaconescu.
Cea mai aşteptată privatizare a anului, cea a Oltchim, a fost amânată azi cu trei zile. "Termenele de depunere a ofertelor şi cel pentru licitaţie se prelungesc cu trei zile, la propunerea participanţilor", a declarat pentru EVZ Remus Vulpescu, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).
Trei investitori au depus oferte de preluare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea: preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, omul de afaceri Ştefan Vuza şi compania PCC-SE.