Iaca întâmplare: tocmai pe când aşteptam cu nesaţ apariţia unor romane semnate de Filip Florian, Daniel Bănulescu, Stelian Tănase, Ioan Groşan şi Florin Iaru, am avut surpriza unui nou Adrian Sângeorzan!
Nu i-am citit povestirile de debut şi nici versurile din 2003, dar i-am comentat cu fervoare „Circul din faţa casei“ (2006), apărut la Curtea Veche, ca şi romanul de acum, „Vitali“. Dacă în „Circul...“ se puteau presupune o seamă de situaţii autobiografice - remarcabile prin prospeţime, tandreţe, sinceritate, pe scurt: substanţă sufletească (marfă rară în prezentul nostru narativ) -, „Vitali“ este o ficţiune totală, nu fără o anume agendă politico-metaforică, delectabilă, însă, de la un capăt la altul, în ciuda capitolului irakian, care putea foarte bine să lipsească. Dar s-o luăm pe firul apei.
Adrian Sângeorzan (54 de ani, bistriţean, absolvent de Medicină la Cluj, stabilit în 1990 la New York, unde-i medic specialist în obstetrică-ginecologie) construieşte în ultimă instanţă o frumoasă parabolă a relaţiei ruso-americane: energia ambivalentă, pozitivă, dar nu fără încărcătură demonică, a vitalismului slav se revarsă (autodistructiv) în marea tuturor libertăţilor americane. Graţie, însă, teribilei forţe de absorbţie şi digerare a sistemului, ceea ce ameninţa să se spulbere prin inserţie nocivă se vindecă forţat, se înţelepţeşte şi devine o imagine a triumfului pe toate planurile.
Să mă explic.
„Vitali“ este romanul maturizării forţate - în regim de risc, furie şi cu spectrul eşecului - a unei adolescenţe potenţial livrate împlinirii şi ratării, deopotrivă. La 15-16 ani, Vitali Ahmatov - natură puternică, ins coleric, musculos şi bătăios, dar sensibil, loial şi generos, lesne ispitit de alcool, droguri şi sex în năucire, căzând periodic în somnuri narcoleptice de câteva zile - îşi vede iubita sfârtecată în explozia unui bloc minat de teroriştii ceceni, după ce tatăl, evreu, fusese ucis în Gaza de un glonţ rătăcit. Se stabileşte la New York, unde mama sa, cuplată cu un mafiot rus, bogat, rafinat şi crud, îl pune să înghită diamante din Moscova pentru a le elimina în oliţa traficanţilor americani.
Odată intrate în malaxorul libertăţilor autoexterminatoare, calităţile şi slăbiciunile personajului vor compune, fireşte, binecunoscutul amestec de extaz, anxietate şi agonie. Pe pragul spulberării, Mafia are totuşi grijă de noul delicat mădular şi-l trimite (după ce Vitali trece printr-un accident şi ajunge să-şi bată feroce mama), pe bani grei, la vindecare undeva în Utah, prin deşertul Nevada, într-un campus recuperator de suflete pierdute.
Astfel, după voletul moscovit şi cel newyorkez, după dezvirginarea petrecută spectaculos (graţie aceleiaşi înalte protecţii mafiote) şi iubirea pentru Alina, urmează romanul dezintoxicării, al însingurării forţate, supravieţuirii şi cuminţirii revelatorii, episod intens colorat fizic şi psihic. Odată trecut prin purgatoriu, cu mama la închisoare şi celula mafiotă decimată, revitalizatul Vitali se înscrie în marina americană, trece prin celebrul infern al disciplinei de oţel, prin caznele, umilinţele şi probele de iniţiere militară şi ajunge un vrednic „marine boy“ expediat direct în plin război irakian - ceea ce face cam al cincilea roman din roman!
Aici, cum ziceam, pe mine unul autorul m-a cam pierdut. Dar n-are-a face, am îndurat şi arcanele luptelor, cu ambuscade, camarazi ucişi, dar şi copii salvaţi, totul urmat de rănirea eroică, spitalizarea, celebritatea mediatică a eroului nostru şi întoarcerea triumfătoare la Moscova.
Am îndurat totul cu calm, am acceptat convenţia şi agenda scriitorului odată ce personajul său formează un creuzet credibil şi atrăgător de calităţi individuale şi aspiraţii colective, pus într-un carusel de situaţii pentru care - dacă pe copertă ar fi fost însemnat numele unor Sorokin, Mamleev, Erofeev, Makine, Ludmila Uliţkaia ş.a.m.d. - precis că „Vitali“ s-ar fi tradus în SUA în sute de mii de exemplare.
Ceea ce, la urma urmei, ar fi de aşteptat. Ia să vedem!
Recomandările noastre
