Dan Barna critică DLAF: Nu a existat niciun fel de invitaţie din partea DNA

dan barna, dlaf, dna, dosar, nota de constatare, sora dan barna, fonduri europene

Vicepremierul Dan Barna a reacţionat miercuri, la o zi după ce Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a dezvăluit că a trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul care vizează afacerea cu fonduri europene în care au fost implicați copreşedintele USR PLUS și sora acestuia.

Dan Barna critică DLAF: Nu a existat niciun fel de invitaţie din partea DNA. Liderul USR PLUS a dorit să sublinieze în faţa jurnaliştilor că numele lui nu apare în „actele de sesizare” întocmite şi trimise marţi de DLAF la DNA în legătură cu „posibila săvârșire a unor fapte de natură penală”.

„Se verifică respectarea condiţiilor şi contractul de muncă. Acestea sunt elementele în momentul de faţă. Vorbim despre o notă de constatare. Că mai sunt şi alte bucăţi care vizează una, două, trei, şase sau şapte persoane, nu ştiu…

Dan Barna critică DLAF

Nu ştiu dacă această notă de constatare a fost transmisă sau nu la DNA. Mi se pare cel puţin incorect să aflu despre asta din presă şi nu de la DLAF. Până acum nu a existat niciun fel de solicitare sau invitaţie din partea DNA în ceea ce mă priveşte.

Formularul este semnat de mine, cum sunt toate pentru acea structură de economie socială. Din aceeaşi bucată de material rezultă foarte clar de la Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) concluzia neechivocă că nu există niciun fel de conflict de interese”, a declarat Dan Barna.

Marţi, când a aflat din presă despre demersul DLAF, vicepremierul a declarat la Parlament că se va retrage din funcții dacă va fi urmărit penal. Având în vedere că nu a fost informat, Barna a anunțat că a solicitat notă de constatare de la DLAF.

Tot ieri, copreşedintele USR PLUS a spus că nu face parte dintre cele patru persoane acuzate în acel dosar (n.r. – despre modul în care au fost cheltuite fondurile europene când Dan Barna era expert în proiecte cu bani europeni).

Ce a transmis DLAF

„Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 - „Promovarea incluziunii sociale", Domeniul major de intervenție 6.1 - „Dezvoltarea economiei sociale": „Punți comunitare" (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!" (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale" (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.

Dan Barna

În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare" (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!" (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.

4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert

Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor).

Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare. Cu privire la proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale" (POSDRU/84/6.1/S/53560 - cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.

Verificările cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural" (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs. Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor.

Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, efectuează sau coordonează acţiuni de control în vederea identificării neregulilor, fraudelor şi a altor activităţi ilicite în legătură cu gestionarea, obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, precum şi a oricăror altor fonduri ce intră în sfera intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Vă mulțumim pentru interesul pe care îl acordați activității Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate, în limitele competențelor conferite de lege", a transmis DLAF într-o informare de presă.