Dan Andronic: Rezultatele alegerilor, foarte diferite de sondaje. Ce partide dispar

Dan Andronic: Rezultatele alegerilor, foarte diferite de sondaje. Ce partide dispar

Subiectul audierii fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, precum și criza politică a ultimelor zile au fost amplu dezbătute în cadrul unei emisiuni televizate la Antena 3. 

Politicieni și jurnaliști de marcă au încercat să facă lumină în problemele zilei. Discuțiile au fost deschise de controversatul „caz Pintea”.

„Întodeauna există o apetență a procurorilor pentru astfel de acțiuni înainte de alegeri, pentru că au o vizibilitate mai mare. Doar că în cazul unui flagrant, nu poate fi programat. Dar pe baza informațiilor pe care le-ați prezentat, nu mai pare să fie chiar așa de flagrant”, a declarat Dan Andronic, vineri seara, în emisiunea Exces de Putere.

Nici varianta alegerilor anticipate și accederea partidelor în Parlament, la alegeri, atunci când vor fi ele, nu au fost uitate. Trece sau nu trece Guvernul?

Ne puteți urmări și pe Google News

„Se va merge în continuare pe varianta alegerilor anticipate și astfel acest guvern nu are cum să treacă. Și de data aceasta asistăm la o simulare, numai că de data asta se va simula mai credibil.

Numai să nu facă PSD o glumă și să voteze guvernul! Eu dacă le-aș fi consultant asta le-aș recomanda. La a treia propunere va fi Orban 3. Afară de Orban nu prea mai sunt oameni care să fie atât de indezirabili pentru majoritatea parlamentară. Cîțu a fost cea mai bună propunere pentru asta.

Cât despre câștigătorii crizei prelungite,  o sa vedem o împărțire egală - 35 la suta între cele două partide, PNL și PSD. Ce vedem acum în sondaje nu se va reflecta la vot. Sondajele au mai mult o valoare emoțională. USR va intra în parlament. Dispare ALDE, partid aflat într-o disoluție clară, iar PMP va fi la limită, cinci la sută, depinde foarte mult de Traian Băsescu. Pro România e într-un balet cu PSD. Mai curând va fi o alianță decât o fuziune. Dacă câștigă PNL, președintele Iohannis va ieși cu plus”, a conchis Dan Andronic.