Dan Andronic despre decizia USR: Politica, la acești oameni, trece mai întâi prin portofel
- Raluca Dan
- 9 aprilie 2025, 14:54
Elena Lasconi, USR. Sursa foto: FacebookJurnalistul Dan Andronic a analizat actuala situație din USR, în contextul în care liderii partidului au decis, miercuri, să-i retragă sprijinul candidatei la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, și au convocat Comitetul Politic.
Dan Andronic: „USR are nevoie de un președinte care să împartă”
Dan Andronic a oferit câteva detalii esențiale în contextul situației din USR, declarând că ședința decisivă a fost convocată de Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București și membră USR.
„Elena Lasconi a pierdut sprijinul politic al baronilor din USR, dar haide să vă dau câteva elemente de culise. Știți cine a convocat ședința? Clotilde Armand. Cine este Clotilde Armand? Franța, Germania. Elena Lasconi, spre lauda ei, a spus că nu va renunța.
Este un lucru care, din punctul meu de vedere, o transformă într-un lider adevărat, pentru că cei din USR, care sunt obișnuiți să tranzactioneze cu Nicușor Dan, vorba aia la Primăria Capitalei, au toată sănătatea pe mână, tot ce înseamnă spital din București face achiziții doar cu aprobarea USR.
Nu există manager de spital care să nu aibă nevoie de binecuvântarea USR ș.a.m.d. Toate lucrurile astea înseamnă, până la urmă, că USR-ul are nevoie de un președinte care să împartă, care să tranzacționeze”, a afirmat jurnalistul.
„Oameni buni, politica, la acești oameni, trece mai întâi prin portofel”
Acesta a mai adăugat că, așa cum Nicușor Dan a cedat sute de milioane de euro lui Vlad Voiculescu, așa va proceda și dacă va ajunge președintele țării.
„Așa cum Nicușor Dan a cedat la Primăria Capitalei lui Vlad Voiculescu sute de milioane de euro, așa va face și la Cotroceni. Altfel, cum vă explicați că un lider al USR-ului, care a luat mai mult decât partidul, care a dublat scorul partidului, care i-a ajutat în alegeri și care pentru prima dată în istorie a intrat în turul 2 este abandonat în favoarea unui candidat, Nicușor Dan, care, surpriză, scade în sondajele de opinie. Oameni buni, politica, la acești oameni, trece mai întâi prin portofel”, a încheiat Dan Andronic.
@dan.andronic.evz Culisele puciului din USR. #romania #cespuneandronic #usr #lasconi #stiri #goviral ♬ sunet original - Dan Andronic