EŞEC. La 30 de ani de la primul episod al celebrului serial, care încă mai face rating, copia "ranch"-ului, un simbol al capitalismului american, a ajuns o ruină.
După trei decenii de la primul cadru al serialului Dallas, actorii s-au sărbătorit ca la o petrecere de familie, în care protagoniştii au fost aceiaşi, Bobby şi JR. Southfork-ul de la Slobozia, copia fidelă a „ranch-ului“ american şi afacerea prosperă a mijlocului anilor ’90 a controversatului om de afaceri Ilie Alexandru, a sărbătorit câţiva ani de paragină şi, în fiecare weekend, câte o nuntă sau o masă festivă, mereu a altora şi nu a familiei.
Toate acareturile Parcului Hermes, construite din fascinaţia primului proprietar pentru faimosul serial american, au fost lăsate băncilor, iar mai apoi vândute către unii sau alţii. Au plecat de acolo cu tot cu tabla de pe casa-reşedinţă a lui Ilie Alexandru şi cu gândul că o pot duce pe toată la mormanul de fier vechi.
Ilie Alexandru, la primul sac cu bani
Aflat în închisoare la Penitenciarul Slobozia, unde îşi ispăşeşte o pedeapsă de 12 ani pentru evaziune fiscală, fostul afacerist Ilie Alexandru pare măcinat de toate „relele“ care s-au abătut asupra lui în toţi anii de puşcărie. Într-o scrisoare semnată de el şi doi martori, cel mai probabil colegi de celulă, ne-a scris apăsat de regrete: „Vă rog să mă înţelegeţi că am ajuns, după atâţia ani de detenţie, să nu mai am nimic de spus“.
Ultima întâlnire cu presa i-a trezit cele mai alunecoase melancolii despre începuturi, atunci când nici nu bănuia că o să cadă pradă propriilor bani. „Aveam saci de bani, eram împrăştiat, eram astenizat de delegaţii de la guvern, de la partide, de la ambasade. Eu munceam la firme noaptea. Ei veneau cu maşini goale şi plecau cu ele cu farurile sus, la Dumnezeu! Televizoarele mele? Păi, am închis fabrica fiindcă toţi veneau să le dau gratis“, spunea acesta, în 2005, „Academiei Caţavencu“.
Televizoarele lui, marca Hermes, se produceau în aceeaşi ogradă a Southforkului, într-o făbricuţă ce dădea stingher spre pista de echitaţie şi grajdurile numite, cu aceeaşi fascinaţie a serialului şi a bunăstării, „Saloon“. Ceea ce le-au rămas, şi lui şi actualilor proprietari, este amintirea că a fost ceva „inedit şi unic“ la momentul lui. Pe lângă toate astea, a fost, mai ales, profitabil.
Dallas, partea a doua
„După ce s-a întâmplat nenorocirea cu el, au fost mai multe rele. Parcul a fost administrat de bancă o perioadă de timp, s-au tot perindat diverşi, iar la un moment dat au reuşit să vândă complexul. Au încercat să mai scoată câţiva bănuţi din parcul ăsta, dar n-au mai reuşit, pentru că cei care au trecut pe aici au mai distrus câte ceva. Proprietarii dinaintea celor actuali au fost cei care au distrus aproape tot. În momentul în care Ilie a plecat de aici, totul era funcţional.
La vremea când au preluat actualii patroni, se mai folosea un hotel din trei şi un singur restaurant care arăta ca o şerpărie, aşa. Cetatea era cea mai mare clădire din parc, cu sală de şedinte, bibliotecă. Tabla nu mai era pe acoperiş, ploua ca afară, iar piscina, care era îmbrăcată în marmură, a fost dezbrăcată“, povesteşte Rodica Florea, actualul administrator al parcului, câte puţin din „tragediile“ prin care a trecut ranch-ul de la Slobozia.
Hermes, ferma animalelor
Din toate câte au fost pe cele 13 hectare de teren a rămas doar numele şi plăcuţa de la intrarea pe teritoriului Texasului românesc, „Bine aţi venit la Hermes!“. Păzit de câinele de vânătoare Erik, parcul se cosmetizează cu un strat de var proaspăt de noiembrie şi cu încercarea de a se reveni la prosperitatea de altădată, când herghelia era plină de armăsari calculaţi în milioane de mărci germane, fermele, cu câteva mii de capete de animale, iar parcul auto depăşea un milion de dolari.
„Din respect pentru Ilie şi pentru ceea ce a realizat, am ţinut să păstrăm numele. Până la a continua ceea ce a avut el aici, mai avem multe de făcut“, spune Rodica despre noul proiect Hermes, o miniatură a celui ridicat de Ilie Alexandru. Grădina zoologică, pentru care se tăiau bilete la poartă şi se făceau cozi la intrare, a dispărut odată cu ivirea sentinţei lui Alexandru. „Cu animalele alea nu ştiu ce s-a întâmplat, plus caii care erau de mare valoare, pursânge. El avea, aşa, un hobby pentru animale de rasă, iar pentru cai avea ceva mai deosebit. Ceea ce avem noi acum, nişte ponei, nişte căluţi, patru struţi şi păuni sunt achiziţia noastră“, explică Rodica mersul investiţiilor la Hermes Slobozia.
Western, Dallas şi Texas
În administraţia parcului au rămas acum trei hoteluri, două restaurante, cetatea şi cele câteva animale care-şi fac antrenamentul zilnic în manej. Pentru o sută şi un pic de lei pe noapte, turiştii pot pune capul pe pernă într-unul dintre dormitoarele ranch-ului.
Cu oarecare amuzament, Rodica povesteşte cum, atunci când trec dincolo de pragul hotelului Dallas, oamenii întreabă mai întâi de camera lui JR. Interiorul, de hotel obişnuit fără prea mari pretenţii, are 24 de camere. „Nu s-a mai investit în el, de aceea preţurile sunt mici. Este un hotel decent, în schimb, mobilierul este vechi. Vara vine multă lume, la terasă sau la piscină“.
MAGIA FILMULUI
„Bobby din mine m-a terminat“
Deşi toate i-au fost luate ca după o furtună mistuitoare, pe Ilie Alexandru nu l-au năpădit regretele. Afacerea i-a dat cele mai „selecte“ companii şi cei mai de seamă musafiri. Preşedinţi, politicieni, iar în 1999 pe Lary Hagman, actorul pe care l-a admirat tot timpul. Cu toate astea, banii l-au furat înainte să-şi dea seama. „Eu eram cu JR, avea un stil real, după o experienţă ca a mea mi-am dat seama că, dacă te porţi ca Bobby, pierzi. Eu îl admiram pe JR, dar am fost ca Bobby. Bobby din mine m-a terminat“, spunea Ilie Alexandru aceleiaşi publicaţ ii. „Când am urcat pe Dallas steagul ţării, în ziua inaugurării, în ziua aia nu am mai fost om, vă rog să mă credeţi. Am plâns ca un copil, aşa am simţit. Da! Eram naiv! Da! Eram grandoman! Dar ţineam la ţara mea!“
IMITAŢIE MADE IN SLOBOZIA „O altă nebunie“ în copie: Turnul Eiffel
Atmosfera „western“ instalată la marginea oraşului Slobozia de Dallasul românesc s-a înmuiat odată cu apariţia unei alte copii, poate mai faimoasă decât prima. Turnul Eiffel, găzduit de aceeaşi ogradă a „ranch“-ului, a fost o altă investiţie a afaceristului excentric, obişnuit să aibă în curte ceea ce a văzut şi i-a plăcut prin lume. Romantismul oraşului îndrăgostiţilor a coborât peste Hermesul din Slobozia, l-a luminat şi a fost a doua lor minune. „Era o altă nebunie de-a lui. Mie îmi place să spun că poţi face înconjurul lumii, aşa, rapid, de la Southfork la Paris în câteva minute“, spune Rodica.
Având 50 de metri, de cinci ori mai mic în înălţime decât originalul, turnul de la Slobozia s-a bucurat pe vremuri de toată atenţia lui Alexandru, care a amenajat în interior o cafenea. „N-a rezistat prea mult, pentru că acolo e un curent teribil, plus condiţii precare. Nu era apă, canalizare. Noi am limitat acum accesul pentru că urcă foarte mulţi oameni, e scrijelit în toate direcţiile, au fost puse nişte proiectoare, dar n-a mai rămas niciunul întreg. Înainte, turnul a fost luminat. Şi am renunţat la idee până când o să încercăm să-l împrejmuim cumva, cu un gard“.