Situația liceelor agricole preluate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la Ministerul Educației provoacă îngrijorări serioase la nivelul instituției.
Din cele 58 de unități de învățământ, doar un sfert dintre absolvenții înscriși la examenul de Bacalaureat l-au și promovat.
Situația este și mai gravă dat fiind că două dintre aceste licee nu au avut niciun elev care să promoveze Bacalaureatul, iar în alte 10 licee un singur elev a reușit să treacă examenul.
Într-unul dintre licee, Liceul Tehnologic „GH. K. Constantinescu”, din Brăila, a participat la examenul de bacalaureat un singur elev și a picat cu nota 5,51.
Dintre toate cele 58 de unități de învățământ doar patru dintre acestea au avut „norocul” de a avea mai mulți elevi care au promovat examenul de bacalaureat decât cei care l-au picat cu note sub 5 sau nu s-au prezentat.
Liceele cu bilanț pozitiv sunt: Colegiul Agricol „D. P. Barcianu” din Sibiu, Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut, județul Bacău, Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” din Podul Iloaiei, județul Iași, și Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin, județul Timiș.
Analizând aceste statistici, este destul de clar că există probleme serioase în învățământul agricol.
Pentru a remedia această situație, MADR propune un plan prin care se dorește a se realiza investiții în baza materială a liceelor preluate. Pe lângă asta, este nevoie și de implicarea fermierilor și responsabilizarea cadrelor didactice din aceste unități de învățământ, scrie fermierînromania.