Petre Daea, ANUNȚ ÎNGRIJORĂTOR! Care este ADEVĂRATUL MOTIV pentru care PESTA PORCINĂ africană a scăpat de sub control în România

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut un anunț îngrijorător pentru România în plin scandal al pestei porcine africane. Ministrul a precizat că în România nu există specialiști sau facultăți care să pregătească specialiști pentru acest virus periculos.

„De aceea trebuie să ne folosim de experiența celor care s-au întâlnit cu specialiști și cu experți din afara țării. Pe o parte dintre ei i-am solicitat să vină și au venit o serie de specialiști din Danemarca, Franța, Spania. Unul dintre cei mai mari profesori ai Europei pe care il folosesc toate țările a venit aici și a analizat situația de la noi. Noi am și reușit să închidem focarul de patru ori, la Satu Mare”, a declarat Daea.

Petre Daea a precizat însă că situația este diferită în partea de sud a țării, din cauza factorilor specifici zonei.

Ministrul Agriculturii a vorbit și despre despăgubirile pe care ar trebui să le primească oamenii, în condițiile în care, până acum au fost incinerați peste 30.000 de porci. 

„Se așteaptă o rectificare bugetară pentru alocarea sumelor. Nu rămâne niciun cetățean fără despăgubiri. Noi am comunicat cu Comisia și am făcut demersurile necesare în baza Regulamentului 652/2014 ( de stabilire a unor dispoziții pentru gestionarea cheltuielilor privind lanțul alimentar, sănătatea și bunăstarea animalelor, prin care se alocă bani pentru cei afectați de pesta porcină n.red), dar și în baza Regulamentului 1308/2013 (privind stabilirea anumitor autoare în legătura cu organizarea comună a piețelor)care vizează sprijin în condițiile în care apar fenomene adiacente pierderii efectivelor de animale”, a mai spus Daea.