Conferința Națională a FDSN, partidul desprins din FSN la Convenția Națională a FSN din 27-29 martie 1992, îl desemnează pe Ion Iliescu drept candidat al Partidului la alegerile prezidențiale din 1992.

Pînă aici nimic deosebit.

La Convenția Națională a FSN, la care am fost prezent ca Istoric al clipei, din marele FSN s-a desprins o grupare, autointitulată pro Iliescu, intitulată de noi, jurnaliștii independenți, conservatoare, raportată la Gruparea pro- Roman, modernă.

Față de FSN-ul rămas sub conducerea lui Petre Roman, FDSN era o piticanie politică, un partiduleț a cărui singură notă mai interesantă era idolatrizarea cu voce tare a lui Ion Iliescu.

Era de așteptat ca acest partid, creat pe sub masă de Ion Iliescu, președinte al României și deci presupus deasupra iarmarocului politic intern, să-l propună candidat pe Ion Iliescu.

Nefirescul, împins pînă la absurd, era dat de un fapt despre care în Evenimentul zilei din 30 iunie 1992 scriam sub titlul Înalta Poartă de la Cotroceni:

”M-aş opri asupra felului în care a fost anunţat dl. Ion Iliescu de fericita iniţiativă a Conferinţei F.D.S.N. O delegaţie alcătuită din bărbaţi de frunte ai partidului a luat drumul Cotrocenilor. Cum locatarul celebrului Palat se afla, la acea oră, acasă, delegaţia a făcut stînga-mprejur şi s-a îndreptat spre Primăverii. Nu ştiu cum a primit-o dl. Ion Iliescu. Judecînd după emoţia încercată de delegaţie, nu este exclus s-o fi ţinut la bucătărie, printre cratiţe şi damigene. Întorşi la sala Polivalentă, membrii delegaţiei s-au urcat pe scenă şi-au rostit cu glas schimbat, de apostoli care l-au văzut pe Hristos înălţîndu-se la ceruri:

– Dl. Ion Iliescu a acceptat!

O asemenea procedură stupefiază. Nu numai într-o ţară care se pretinde democratică, dar şi oriunde în lumea de azi.

Sîntem în 1992.

În acest an de graţie, forumul suprem al unui partid se prăbuşeşte în pulberea de la picioarele unui om şi, neîndrăznind să ridice privirile mai sus de glezna idolatrizată a acestuia, îl roagă, cu voce gîtuită de sfială, să accepte candidatura în numele partidului.”

Luni, 24 octombrie 2016.

Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate ca Dacian Cioloș să fie candidat al partidului la funcția de premier pentru alegerile din 11 decembrie 2016.

Biroul Politic Național al PNL îi cuprinde practic pe toți liderii partidului, atît centrali, cît și locali.

Liderii PNL prezenți la reuniune, mulți dintre ei politiceni nu numai cu o mare experiență, dar și cu o secretă ambiție de a fi premieri au votat în unanimitate, fără să crîcnească o clipă, ca PNL să aibă drept candidat o persoană care nu numai că nu e membru PNL, dar mai mult nici nu vrea să audă de înscrierea în PNL.

Nimeni dintre cei din sală nu s-a dus la tribună pentru a pune o întrebare, o singură întrebare:

Eu fac politică în PNL de decenii. Am pornit prin a lipi afișe, m-am bătut prin noroaie cu PSD, am fost ministru, am condus organizații județene la victorie, am fost terfelit de presa adversarilor politici.

La fel ca mine sunt numeroși alți membri PNL.

De ce e preferată ca premier o persoană (altfel simpatică, onestă) care refuză să se înscrie în PNL unui membru PNL de decenii, care a contribuit la victoriile partidului de pînă acum?

A fost una dintre ciudățeniile desemnării lui Dacian Cioloș drept candidat al PNL pentru funcția de premier.

A doua se referă la un eveniment care s-a petrecut înainte de reuniunea de Congres al PCR ținută de PNL.