Dacian CIOLOȘ este REFUZAT și CRITICAT de un celebru JURIST
- Gabriel Valentin
- 24 august 2018, 15:27
Conf. dr. Radu Chiriță, un cunoscut avocat din Cluj, a refuzat invitația lui Dacian Cioloș la un eveniment la care urmează să participe Raluca Prună și Dragoș Pîslaru pe teme juridice, în data de 3 septembrie 2018.
Radu Chiriță susține că fostul premier, Dacian Cioloș nu a sprijinit în niciun fel drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, dimpotrivă a adoptat numeroase acte prin care acestea au fost restrânse, „făcând comodă munca procurorilor”, scrie qmagazine.ro.
Iată în continuare textul integral al scrisorii adresată lui Dacian Cioloș de către Conf. dr. Radu Chiriță:
Stimate domnule Cioloş,
Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la manifestarea ce va avea loc sub egida organizaţiei dv., însă sunt nevoit să o refuz. Dincolo de faptul că din cauza programului personal încărcat, mi-ar fi destul de greu să vin de la Cluj până la Bucureşti doar pentru un eveniment de acest gen, sunt şi alte motive care mă fac să refuz.
Chiar dacă acord oricărei persoane prezumţia de bună credinţă, iar în raport de dv. personal nu am niciun motiv real să consider că aveţi intenţii contrare interesului general, cred că această întâlnire este, măcar la nivel implicit, oarecum o manifestare politică.
Eu nu am nici un fel de simpatii politice pentru niciunul dintre partidele sau organizaţiile politice din România acestor ani şi m-am ferit întotdeauna să mă apropii de vreuna dintre ele.
Deşi valorile pe care organizaţia dv. le afirmă la nivel de principiu sunt oarecum apropiate de cele ale mele, mi-e greu să spun că susţin o bună parte din acţiunile sau demersurile dv. ori ale echipei dv. în ceea ce priveşte justiţia.
Nu ştiu, pentru că nu mă pricep, dacă proiectele dv. economice, diplomatice etc. sunt unele care să rezoneze cu ceea ce cred eu, dar în zona justiţiei consider că aţi fost de prea multe ori în eroare, atât în perioada în care aţi condus guvernul român, cât şi ulterior.
Nu vreau să vă fac un rechizitoriu, însă cred că în spiritul democraţiei şi al libertăţii – valori în care eu cred cu tărie – probabil că va trebui să auziţi şi lucruri cu care nu sunteţi de acord.
Ca avocat am luptat mereu pentru protejarea drepturilor fundamentale ale clienţilor mei, ca membru al societăţii civile am militat pentru transformarea României într-un stat de drept real, care pune pe primul plan înaintea a orice protecţia drepturilor fundamentale, a libertăţii şi a domniei legii.
În acest context, consider că mandatul dv. de prim ministru nu a avut vreun impact pozitiv asupra funcţionării sistemului de justiţiei.
Consider, în egală măsură, că dna. Prună a fost unul dintre cei mai slabi miniştri ai justiţiei, probabil de la Rodica Stănoiu încoace.
Vă amintesc că în timpul mandatului dv. s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost modificate o mulţime de prevederi ale Codului de procedură penală, fără nicio dezbatere publică şi, cu puţine excepţii, fără a exista vreo urgenţă.
O parte din modificări erau impuse de necesitatea de a respecta deciziile CCR, însă multe altele au fost adoptate la propunerea parchetelor şi au avut ca efect diminuarea protecţiei oferite drepturilor suspecţilor. Eu consider că legislaţia procesual penală nu trebuie adoptată pentru a face procedura comodă procurorilor, ci pentru a proteja suspecţii de eventuale abuzuri ale procurorilor.
De asemenea, în timpul mandatului dv. au fost pronunţate decizii ale CCR pe care aveaţi obligaţia în 45 de zile să le puneţi în aplicare. Chiar dacă unele dintre ele nu erau foarte populare – în special decizia privitoare la abuzul în serviciu – preeminenţa dreptului vă crea această obligaţie, pe care aţi omis să v-o îndepliniţi.
Sistemul judiciar trebuie scos de sub orice formă de influenţe şi de presiune. Este un lucru pentru care am luptat de cel puţin 15 ani, organizând conferinţe despre independenţa sistemului pe vremea când nimeni nu vroia să participe la ele.
(Şi) în mandatul dv. şi al doamnei Prună subiecte precum arhiva SIPA sau legăturile SRI, DIPI etc. cu sistemul au fost ocolite şi rămase nerezolvate. Degeaba creăm mecanisme de asigurare a independenţei sistemului de justiţie faţă de executiv ori legislativ, dacă menţinem potenţiale instrumente de şantaj – SIPA – sau de participare nelegală şi non-democratică a serviciilor la actele de justiţie. Din păcate, nu doar că aceste probleme nu au fost rezolvate, dar prin mai multe declaraţii publice dna. Prună a bagatelizat şi a minimalizat aceste aspecte, indicând cu claritate că amestecul SRI în dosarele penale şi în sistemul de justiţiei este un lucru pozitiv. Personal, nu pot accepta sub nicio formă o astfel de poziţie şi nici nu o pot certifica prin prezenţa la o întrunire la care cred că nu se va discuta despre aşa ceva.
În egală măsură, nu am apreciat în mod deosebit poziţiile dv. publice legate de aşa numitele modificările ale legilor justiţiei.
A respinge în bloc, precum dv., orice modificare a legislaţiei în domeniu sau a accepta numai modificările susţinute de instituţii de forţă ale statului – Ministerul Public, SRI etc. – nu cred că este o poziţie corectă în vedere asigurării binelui public, deasupra celui personal.
Nu am avut şi nu am deloc vreo simpatie pentru PSD şi este cert că o parte din modificările legislative susţinute de acest partid privesc protecţia unor persoane din cadrul său, dar asta nu înseamnă că tot ce vine de la PSD este greşit. Cu anumite excepţii, imensa parte a modificărilor propuse urmăresc sporirea nivelului de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, iar pentru o mişcare libertariană ca a dv. asta ar trebui să fie o prioritate.
Probabil că susţinerea unora dintre modificări şi respingerea altora ar afecta imaginea în rândul electoratului dv. potenţial, dar dacă urmăriţi fidelizarea electoratului prin slogane şi afirmaţii nereale despre efectul unora dintre modificările legislative, nu cred că aveţi nevoie de părerea mea sau a altor participanţi la actul de justiţie. Eu nu pot să susţin o politică care, până la urmă, se reduce la cât mai mulţi la puşcărie şi la parchetul are tot timpul dreptate.
În fine, ca să nu mă lungesc prea mult, nu cred că poziţia corectă a fost aceea de a nega problemele uriaşe din interiorul DNA şi susţinerea necondiţionată a doamnei Kovesi. Poate nu cunoaşteţi dimensiunea reală a abuzurilor din această instituţie, care ar fi trebuit să fie lacrimă tocmai datorită misiunii sale, dar mi-e greu să cred că nu ştiţi măcar o parte dintre ele. La fel cum nu cred că consilierii dv. nu ştiu măcar o parte dintre ele.
A le nega în mod public, a susţine ideea că scopul înlăturării din politică a unor oameni răi scuză mijloacele, a susţine de exemplu că procurorul Negulescu nu a violat drepturile familiei Cozma pentru că aştia din urmă sunt nefrecventabili poate să vă aducă anumite câştiguri electorale, dar nu este poziţia corectă.
Oricine, chiar şi cei corupţi, au drepturi care trebuie să le fie respectate.
La fel cum cea mai mare greşeală este acceptarea unor abuzuri ale instituţilor statului. Pentru că altfel acestea se vor perpetua, iar statul va eşua.
V-aş fi respectat mult mai mult dacă aţi fi susţinut că au fost abuzuri în DNA, că ele trebuie rapid şi independent investigate şi că cei care au acoperit managerial mizeria trebuie să dispară. Tocmai pentru a salva instituţia şi a-i câştiga credibilitatea. Cu riscul ca, poate, familia Cozma să scape de dosarul penal.
Nu vreau să vă reţin mai mult pentru că nu sunt 100% convins că aveţi timp şi chef să citiţi ceea ce am eu de spus. Vreau doar să vă asigur că toate cele de mai sus sunt afirmaţii făcute cu bună credinţă, fără să fiu nici pesedist, nici corupt şi nici membru al vreunui alt grup.
Sunt sau încerc să am aceleaşi principii indiferent de situaţie, să promovez ceea ce e corect şi drept, indiferent dacă am de pierdut sau de câştigat. Dar nu cred că la întrunirea pe care o organizaţi este locul în care acestea pot fi promovate.
Vă stau la dispoziţie pentru orice altă părere sau orice altă informaţie.
Conf. dr. Radu Chiriță