Dacia revine în Marea Britanie cu Sandero

Dacia va reveni pe piaţa britanică, la începutul anului viitor, cu modelul Sandero şi se va adresa publicului care până acum prefera mărcile asiatice sau modelul economic 107 lansat de Peugeot, a declarat directorul general al Renault Marea Britanie, Roland Bouchara, citat de site-ul just-auto.com.

Modelul Sandero va avea un preţ de pornire de 8.000 de lire sterline (10.100 de euro) şi va fi comercializat de jumătate dintre cei 300 de dealeri Renault din Marea Britanie. Sandero, prezentat la începutul lui martie la salonul auto de la Geneva, va fi lansat la începutul lunii iunie în România şi pe alte pieţe europene, cum ar fi Turcia şi Bulgaria, urmând ca până la finalul anului să ajungă pe 40 de pieţe.

Modelul Sandero va fi disponibil în patru variante de motorizare: două pe benzină şi două diesel şi va fi vândut în România la preţuri ce nu vor depăşi 9.500 de euro, potrivit reprezentanţilor Dacia - Renault. Vânzările Dacia din Europa Occidentală au crescut anul trecut cu 68%, ajungând la 70.000 de autovehicule.