Constructorul de automobile Dacia a anunţat că va relua producţia luni, 8 decembrie, până pe 11 decembrie, pentru ca, de la acea dată, activitatea să fie iar sistată până în ianuarie 2009.
"Se cunoaşte data la care va fi întreruptă din nou activitatea, însă nu se ştie când va reîncepe producţia în luna ianuarie", au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate companiei.
Activitatea uzinei a fost sistată în 20 noiembrie şi urmează să fie reluată luni, 8 decembrie. Uzina de la Mioveni a mai avut opriri ale activităţii pe 30 şi 31 octombrie şi pe 13 şi 14 noiembrie. Toate aceste întreruperi sunt determinate de scăderea drastică a cererii pe piaţa de automobile.
Potrivit Dacia, la o cadenţă zilnică de 1310 unităţi, întreruperea timp de mai mult de 30 de zile a producţiei ar însemna că uzina nu va fabrica în total circa 40.000 de unităţi.
Tot săptămâna viitoare, conducerea Automobile Dacia va decide dacă va prelungi contractele de muncă a 600 de angajaţi pe o perioadă determinată.
Citiţi şi: