„Dacă îmi va da Dumnezeu zile, îi voi salva și eu pe alții”

„Dacă îmi va da Dumnezeu zile, îi voi salva și eu pe alții”

„Viața este grea, dar este frumoasă, și cu bune și cu rele. Și cu toții vrem să o trăim cât mai bine și frumos”. Sunt convingerile unui om, aşa cum apar ele mărturisite, cu un soi de frenezie, pe pagina sa de Facebook. Cei care i-au citit pe de-a-ntregul povestea au înţeles deja că nu pasiunea este izvorul confesiunii lui Mihail Ducman, ci îndârjirea cu care se agaţă de viaţă; dorinţa de a continua să privească spectacolul uluitor al existenţei, aşa cum spune, cu bune şi rele. Pentru asta, însă, are nevoie de ajutor pentru a învinge unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer cu care a fost diagnosticat în urmă cu trei ani.

Undeva, în Bucureşti, încet ca un susur de apă, se aude plânsetul unui om. Dacă-l asculţi cu atenţie, ştii de ce plânge. Aşa cum ştii, din vorbele sale simple, înşiruite într-o confesiune cutremurătoare pe pagina sa de Facebook, că dimensiunile dramei cumplite prin care trece sunt foarte mari.

Pe obrazul lui Mihail Duncman, de 52 de ani, lacrimile au început să se usuce. A înţeles că semenii îi stau alături şi că, împreună cu ei, poate învinge cancerul, în forma lui agresivă, cu care a fost diagnosticat în 2015. Semeni, la ajutorul cărora a apelat în momentul în care a înţeles că melanomul - care i-a fost descoperit, în urmă cu trei ani, după o vizită, care ar fi trebuit să fie una banală, într-un cabinet de dermatologie - poate rupe firul firav al proprie-i vieţi.

Dunga neagră de pe unghie

Totul, pentru Mihail, a început după ce a observat apariţia unei dungi negre pe unghia degetului mare. La început, nu a luat-o în seamă, crezând că este ceva trecător. Probabil vreo urmă a unei lovituri recente. Dar cum, odată cu scurgerea timpului, dunga se încăpăţâna să rămână acolo, pe unghie, s-a văzut nevoit să bată în uşa dermatologului. Diagnosticul dat de medic l-a şocat. A ieşit buimac pe uşa cabinetului, purtând în suflet povara conştientizării faptului că este bolnav de cancer. Unul, aşa cum aveau să o demonstreze lunile care au urmat, extrem de dur, care îi ameninţa în fiecare minut viaţa. „Am ieşit de la dermatolog cu diagnosticul melanom. Știam în mare parte ce înseamnă, am început să citesc, dar la vremea aceea încă nu știam că avea să devină un adevărat dușman, fiind unul dintre cele mai agresive tipuri de cancer”, povesteşte Mihail pe pagina sa de Facebook. Confesiunea continuă, căpătând accente din ce în ce mai dramatice. „Până acum melanomul a câștigat cam toate bătăliile: m-am operat la deget și, ca să fiu cât mai sigur că scot tot, am făcut amputație de falangă.

Am făcut CT-uri și RMN-uri periodice, iar în 2017 a urmat o nouă veste proastă: au apărut două metastaze la plămâni, deci boala a evoluat la stadiul IV”, îşi continuă bărbatul povestea tristă.

Următoarele luni a trăit cu sentimentul că soarta bătăliei cu necruţătorul cancer poate fi întoarsă în favoarea sa. Avea şi motive să creadă asta, de vreme ce, spune el, „am operat metastazele prin lobectomie - a fost scos lobul superior al plămânului drept. Apoi am reușit să intru într-un studiu clinic unde am făcut imunoterapie (Opdivo - nivolumab) timp de 6 luni”.

 

„Pentru că viaţa e cel mai de preţ lucru”

Mihail Ducman, cel care a îmbrăcat vreme de 9 ani uniforma de poliţist, iar mai apoi pe aceea de jandarm, a ţinut să mulţumească, prin intermediul EVZ, tuturor celor care au donat până acum pentru a-i salva viaţa. Cu o voce tremurândă, bărbatul, care are o fată de 29 de ani, masterant în economie, a mărturisit că, dacă îi va da Dumnezeu zile şi va reuşi să scape de boala cumplită care-l macină, ştie ce are de făcut: „Voi ajuta la rândul meu aşa cum alţii, care nu mă cunosc, m-au ajutat pe mine. Probabil, voi pune bazele unei fundaţii umanitare în bunul mers al căreia m-aş implica foarte mult. Pentru că e nevoie de aşa ceva! Pentru că viaţa e cel mai de preţ lucru şi trebuie trăită până la capăt”, a mărturisit el, printre lacrimi. Bărbatul s-a tratat până în prezent la Clinică de Oncologie „Sfântul Nectarie”, din Craiova, singura din țară care trata gratuit, la momentul respectiv, pacienții bolnavi de cancer prin imunoterapie, un tratament de ultimă generație. De el s-a ocupat dr. Michael Schenker, unul dintre cei mai buni medici oncologi din România, acesta reușind să-l țină pe Mihail puternic și pregătit de luptă.

 

Să-l salvăm pe Mihail!

Contul, deschis la ING, pe numele lui Mihail Ducman, în care se pot face donaţii care să asigure strângerea de fonduri necesare operării sale de cancer este: RO27INGB0000999908170056. De asemenea, se mai poate dona și pe Facebook, accesând linkul https://www.facebook. com/donate/1810461529021206/.

Singura şansă, o terapie foarte costisitoare

O nouă serie de analize medicale făcute în primăvara lui 2018 îi dă din nou sentimentul acut că întreaga lui lume se prăbuşeşte. Boala evoluase. „În urma unui PET CT în mai 2018 am descoperit că boala a progresat: au apărut metastaze la plămâni, ficat, oase, glandele suprarenale, pericard, scalp și subcutanat. Am urmat un tratament mai agresiv timp de două luni, cu citostatice, dar CT-urile și RMN-urile au arătat că tratamentul nu a avut efect - metastazele s-au mărit și multiplicat”, deapănă Mihail firul poveştii cutremurătoare al cărei protagonist este.

A fost momentul în care a înţeles că nu mai poate lupta de unul singur împotriva bolii şi că are nevoie de ajutor. “Singurul tratament cu șanse de reușită pe care îl mai pot urma în acest stadiu - mărturiseşte Duncman pe pagina de socializare - este terapia TIL (tumor-infiltrating lymphocytes), care la noi încă nu a ajuns și în străinătate este foarte costisitoare: în UK este 80.000 de lire sterline și în Israel este 120.000 de euro”.

Tristeţea din fiecare noapte

Familia s-a strâns ca un pumn în jurul lui Mihail Duncman. Sute de oameni, care i-au citit scrisoarea, au apropiat şi ei rândurile, sensibilizaţi de apelul disperat al bărbatului. Pe 14 septembrie, în contul deschis la ING pe numele lui Mihail Ducman, erau 41.000 de euro, donaţi de oamenii de bine care îşi doresc cu tărie să îşi ştie semenul la adăpost de ravagiile cancerului care îl macină. „Vă mărturisesc că tristețea apare în fiecare zi, uneori și noaptea. Cu toate astea, n-am renunțat și nu o voi face”, spune Mihail.

 

Ne puteți urmări și pe Google News