Dacă aveţi aur, e bine. CU CÂT v-a crescut averea anul acesta

Dacă aveţi aur, e bine. CU CÂT v-a crescut averea anul acesta

Aurul a crescut constant în 2012. Metalul preţios şi-a jucat şi în acest an bine rolul de plasament rezervă, iar preţul său continuă să urce.

Astfel, preţul metalului preţios a urcat la cel mai înalt nivel din ultima săptămână, pe fondul anunţului privind scăderea inflaţiei în China şi înaintea apariţiei unui unui raport care ar putea indica o creştere a ratei şomajului în Statele Unite ale Americii, care ar putea determina băncile centrale să ia măsuri pentru încurajarea economiei, scrie Bloomberg.

Preţurile de consum au înregistrat o creştere anuală de doar 1,8%, cea mai mică rată de inflaţie din ianuarie 2010 încoace, în timp ce preţurile de producţie au scăzut cu 2,9%, potrivit Biroului Naţional de Statistică. Totodată, numărul şomerilor ar fi crescut în SUA.

Ştirile au condus la o creştere cu 0,4% a preţului aurului, până la un nivel de 1.618 dolari pe uncie.

La începutul anului, un gram de aur era cotat de Banca Naţională la 170 de lei, în timp ce ieri nivelul acestuia urcase la 189 de lei, ceea ce indică o creştere de aproape 11%.

Ne puteți urmări și pe Google News