Imediat după remiza albă cu Fiorentina, la Steaua a început scandalul. Ogăraru şi-a atacat colegii din ofensivă, acuzându-i că au ratat nepermis.
Frustrarea şi amărăciunea au pus stăpânire pe tabăra Stelei imediat după meciul de marţi seară, de la Florenţa, terminat la egalitate, scor 0-0, între echipa lui Marius Lăcătuş şi cea la care este legitimat Adrian Mutu. Trupa din Ghencea simte că putea da lovitura în Italia, însă i-a lipsit omul care să trimită mingea dincolo de linia porţii lui Frey.
Partida de pe stadionul „Artemio Franchi“ a contat pentru etapa a doua din grupele Ligii Campionilor. În celălalt joc din Grupa F, Bayern München - Olympique Lyon 1-1.
„Menghina“ Ogăraru-Nicoliţă
Steaua a rămas fără gol marcat în 10 meciuri disputate în cupele europene cu formaţiile italiene, dar după partida cu Fiorentina se poate uita în oglindă fără să-i fie ruşine de felul cum s-a comportat pe teren. La polul opus s-a situat Fiorentina. Echipa lui Mutu a prezentat simptomele unui bolnav.
Bucureştenii au început meciul rezervaţi, atenţi să nu primească gol, însă au prins treptat curaj şi, încurajaţi de neputinţa italienilor, au pus din ce în ce mai multe probleme în atac. Şarjele lui Semedo n-au avut însă finalitate, în timp ce toscanii au periclitat poarta lui Zapata doar prin Mutu. Vedeta naţionalei n-a rupt gura târgului. Prins în „menghina“ Ogăraru-Nicoliţă, el nu s-a putut evidenţia.
Faza meciului a avut loc în minutul 78, când careul gazdelor a fost asediat de stelişti. Într-un singur minut, Steaua a avut trei ocazii de gol, cea mai mare fiind a lui Semedo, care a tras previzibil, permiţându-i portarului francez Sebastian Frey să respingă cu piciorul. La final, italienii i-au aplaudat pe jucătorii Stelei. Goian: „Atacanţii trebuie să se revanşeze“ La Steaua a început scandalul (care oricum mocnea de ceva vreme). Anumiţi jucători, în special fundaşii, le-au reproşat public atacanţilor lipsa de eficienţă. Primul care şi-a „înţepat“ colegii a fost fundaşul dreapta George Ogăraru. EVZ a surprins un dialog purtat după meci de „Ogă“ cu un amic italian, în care fotbalistul şi-a bârfit colegii de echipă. „Dacă ar fi avut ei (n.r. - italienii) ocaziile noastre, acum ar fi fost 3-0 pentru Fiorentina!“, îi spunea nervos Ogăraru amicului său. Discuţia a avut loc înainte ca jucătorul să se urce în autocar, în aşa-numita „zonă mixtă“ şi s-a făcut în limba italiană. Vorbele lui Ogăraru îi pun la zid pe Semedo, Nicoliţă, Stancu, Moreno, Szekely şi Kapetanos, oamenii din avanposturi care au irosit ocaziile ivite în principal prin munca defensivei. Fotbalistul s-a „înmuiat“ când a venit în faţa presei. „Am venit să câştigăm la Florenţa, am venit la victorie. Meritam să luăm toate punctele. Am dominat destul de evident. După numărul ocaziilor avute, nu sunt mulţumit de rezultat. Nu vreau să comentez gesturile şi comportamentul lui Mutu“, le-a spus el jurnaliştilor.
Ghionea - impresionat, Goian - nepăsător
Un alt fundaş care a pus tunurile pe linia ofensivă a fost Dorin Goian. „Sper că atacanţii se vor revanşa la retur, în Ghencea. Fotbalul se joacă pe goluri! După cum am jucat, am pierdut două puncte“, a lovit frontal „Goe“, care a dus şi în acest joc greul în apărare.
„A fost un meci greu. După numărul ocaziilor, trebuia să plecăm cu toate punctele“, a zis Sorin Ghionea, celălalt „stâlp“ din defensivă. „Atmosfera de pe stadion a fost senzaţională“, crede exgă lăţeanul. Goian este mai experimentat: „Am jucat şi pe stadioane mai mari“.
"Am jucat bine, am fost foarte concentraţi, am fost aproape să câştigăm. Trebuie să ai mereu grijă la execuţiile lui Mutu. Rezultatul a fost un cadou foarte frumos pentru ziua mea de naştere." - Robinson Zapata, portar la Steaua
UITAT Marius Lăcătuş, ignorat de italieni
Atitudine neaşteptat de rece pe stadionul „Artemio Franchi“, la revenirea lui Marius Lăcătuş în Florenţa după 17 ani. Suporterii grupării viola l-au tratat cu indiferenţă pe antrenorul Stelei, fost jucător la Fiorentina în perioada 1990-1991. Singurul care l-a îmbrăţişat pe Lăcătuş a fost Mutu, imediat după terminarea jocului. Cei doi au colaborat la echipa naţională, în perioada în care „Lăcă“ era secundul lui Anghel Iordănescu. Numele lui Lăcătuş a fost scandat însă frenetic de cei 2.000 de români prezenţi în tribunele arenei toscane. LIGA CAMPIONILOR AC FIORENTINA - STEAUA . . . . 0-0
FIORENTINA: Frey 7 - Jorgensen 4 (46, Zauri 5), Gamberini 5, Dainelli 6, Vargas 5 - Almiron 5 (74, Kuzmanovici 4), Melo 4, Montolivo 5 (80, Pazzini) - Santana 5, Gilardino 4, Mutu 6. Antrenor: Cesare Prandelli
STEAUA: Zapata 7 - Ogăraru 7, D. Goian 7, Ghionea 7, P. Marin 6 - M. Rădoi 7, Lovin 7 - Nicoliţă 7, D. Moreno 5 (86, Tiago Gomes), Semedo 5 (90, Kapetanos) - B. Stancu 5 (78, Szekely). Antrenor: Marius Lăcătuş Stadion: „Artemio Franchi“ - Florenţa; Spectatori: 30.000; Arbitri: M. Riley 6 - D. Cann 6, M. Mullarkey 6 (toţi din Anglia) "Am întâlnit o echipă cu experienţă în Liga Campionilor, care are o apărare foarte bună. Vom vedea la retur care formaţie este mai bună: Fiorentina sau Steaua. Nu e nimic pierdut pentru noi. Totul se joacă în această grupă." - Sebastian Frey, portar la Fiorentina INTERVIU
Semedo: „Îmi pare rău!“
Antonio Semedo a fost cel mai hulit om din „armata“ lui Gigi Becali. Portughezul a dat cu piciorul unor şanse importante de a marca pe „Artemio Franchi“, declanşând nemulţumirea coechipierilor şi sporind furia lui Gigi Becali, care l-a pus la colţ după jocul de campionat cu CFR Cluj. După meci, Semedo încerca să-şi ascundă amărăciunea în spatele zâmbetului său obişnuit.
EVZ: Antonio, ce părere ai despre partida cu Fiorentina? Antonio Semedo: Am avut multe ocazii, pe care însă nu le-am concretizat. E greu aşa. Nu am obţinut însă un rezultat rău. Puteam mult mai mult. Tu ai ratat marile ocazii ale Stelei... Ştiu. Şi îmi pare rău. Dacă ţi-ar fi propus cineva înainte de meci un rezultat de egalitate, probabil că l-ai fi acceptat. Acum, ce sentiment încerci? Nu ştiu ce să spun. Mi-e necaz că am avut multe ocazii de gol şi nu am marcat. A fost un meci în deplasare. Un punct câştigat afară.
Patronul te-a criticat în ultima perioadă. Cum comentezi? Aşa e în fotbal.
Corespondenţă din Florenţa