CUTREMURĂTOR. DECIZIA care l-a ajutat pe unul dintre supraviețuitorii TRAGEDIEI aviatice din Columbia să scape cu VIAȚĂ. „Inițail nu am vrut să fac asta”
- Andrei Călin
- 19 decembrie 2016, 15:12
Alan Ruschel, unul dintre cei trei fotbaliști care au scăpat cu viață din accidentul aviatic în care a fost implicată echipa braziliană Chapecoense, a explicat cum s-a produs minunea.
Alan Ruschel, fotbalist al echipei Chapecoense, a scăpat miraculos din accidentul petrecut în Columbia, în apropierea orașului Medellin, împreună cu alți doi coechipieri. Ruschel a vorbit despre decizia care l-a ajutat să rămână în viață.
„Când am ajuns la Santa Cruz de la Sierra, înainte să ne urcăm in avion, Cadu (n.r unul directorul clubului Chapecoense, care a murit) mi-a cerut să stau mai în față. Eu stăteam în spate, dar el voia să-i lase în spate pe ziariști. Inițial nu am vrut să-mi schimb locul, dar Follmann a insistat să stau lângă el. Astfel mi-am lăsat locul și am stat alături de el. Atât îmi amintesc. Apoi, mi-o amintesc pe soția mea Marina vorbindu-mi in spital", a declarat Ruschel.