CUTREMUR PUTERNIC, sâmbătă seara. America Centrală a fost ZGUDUITĂ!

Un cutremur cu magnitudine mare a lovit Guatemala, spre sfârșitul zilei de sâmbătă. Nu s-au înregistrat pagube. dar amintirea cutremurului devastator din urmă cu un an domnește la fiecare mișcare tectonică semnificativă.

Un cutremur de 5,8 grade pe scara Richter a fost înregistrat în sudul Guatemalei (America Centrală), sâmbătă seara la ora locală 23:08 (05:08 GMT duminică), fără să provoace victime, transmite EFE, potrivit agerpres.ro.

 

Epicentrul a fost localizat la 98 de kilometri la sud, sud-est de departamentul Suchitepequez şi a avut o adâncime de 10 kilometri, potrivit Institutului National de Seismologie, Vulcanologie, Meteorologie şi Hidrologie. Mişcarea telurică a fost resimţită şi în capitală.

Guatemala, a patra ţară din lume cu risc de dezastre naturale, a fost lovită la 14 iunie 2017 de un cutremur de magnitudine 6,6 soldat cu cinci morţi, peste 7.000 de sinistraţi şi numeroase pagube materiale.

Cutremurele din zonă care trec de pragul critic pot produce inclusiv valuri devastatoare, deși astfel de fenomene sunt, în general, întâlnite în insulele Hawaii, Caraibe, sau în zona Oceania.