Cutremur pe scena Operei: Plácido Domingo „a călcat pe bec”

Baires. Marzo 24 de 2011. El tenor español, Plácido Domingo, brindó esta noche su recital en un imponente marco en el Obelisco de la ciudad.- Foto Mónica Martinez-gv/GCBA.-

Fostul component al celebrului grup „Cei Trei Tenori” se află în plin scandal de hărţuire sexuală. Tenorul spaniol Plácido Domingo neagă acuzaţiile din partea a 8 cânăreţe şi a unei dansatoare care susţin că au fost hărţuite sexual şi că au cedat de teamă să nu le afecteze cariera.

Starul de operă, Plácido Domingo a negat cu tărie acuzaţiile de hărţuire sexuală din partea mai multor femei. Acuzaţiile aduse celebrului tenor de 78 de ani, datează din urmă cu 30 de ani. Mezzo-soprana Patricia Wulf, care a cântat alături de el la Opera din Washington, a afirmat că a primit în mod repetat propuneri şi că a cedat de teama că ar fi putut să-i dăuneze în carieră.
O altă femeie, care avea 23 de ani când l-a cunoscut, componentă a corului Operei din Los Angeles, declară că a primit apeluri telefonice în miez de noapte timp de peste trei ani, începând cu 1988, iar Plácido  îi propunea relaţii sexuale. Ea susţine că a considerat că nu are altă opţiune decât să cedeze avansurilor sale.

Mai sunt încă şase femei care  susţin că au fost deranjate de propunerile sale. Una dintre ele l-a acuzat că i-a băgat mâna sub fustă, alte trei susţin că au fost sărutate ori într-un vestiar, ori într-o cameră de hotel, ori în timpul unui party.

Zeci de oameni din lumea operei au susţinut că l-au văzut având un comportament sexual inadecvat faţă de femeile tinere. Domingo, căsătorit din 1962 cu Marta Ornelas, a declarat pentru media: ''Afirmaţiile acestor persoane fără nume sunt profund tulburătoare şi aşa cum sunt prezentate, inexacte. Totuşi, este dureros să aud că poate am supărat pe cineva sau i-am făcut să se simtă inconfortabil, indiferent cu cât timp în urmă şi în ciuda celor mai bune intenţii ale mele. Totdeauna am crezut că interacţiunile mele sunt binevenite şi consimţite. Nu sunt tipul de om care să facă rău cuiva în mod intenţionat, să jignească sau să facă pe cineva să se simtă jenat''

Domingo - una dintre stelele clasice din anii '90, în grup cu Luciano Pavarotti şi Jose Carreras - a adăugat: ''Am privilegiul să am o carieră de peste 50 de ani în operă şi mă menţin la standardele cele mai înalte'', titrează Daily Mirror.