Cutremur în România! Reacţia lui Mărmureanu e clară. Ce va fi curând?

Recent, România a fost „atinsă” de 18 cutremure de intensitate mică și medie (cel mai recent având loc în această dimineață: 3,4 grade pe Scara Richter), astfel că îngrijorarea a început să-şi facă loc în rândul populaţiei. Totuşi, reputatul specialist Gheorghe Mărmureanu îndeamnă la calm.

Directorul onorific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului  (INFP) a avut o intervenţie telefonică la România TV şi a lămurit că românii nu au nici un fel de motiv să fie panicaţi din cauza ultimelor seisme:

„Cutremure de acest gen se întâmplă în toată lumea. Noi avem un centru la Viena unde se controlează tot ce se întâmplă în lume. Lucrurile sunt, din punctul nostru de vedere, normale.

Tot ce se produce în această parte a lumii sunt datorate mișcărilor din Marea Adriatică. În România nu poate fi vorba de un cutremur puternic la acest moment pentru cel puțin următorii 15-20 de ani”, a declarat Mărmureanu.

De altfel, şi în trecut specialistul a declarat că nu există motive de îngrijorare cu privire la un mare cutremur care poate lovi în plin România.

Concluziile lui Mărmureanu se bazau pe un studiu în urma căruia acesta a pretins că a studiat seismele din ultimii 600 ani.

„Zona subcrustala Vrancea (VR)

Regiunea Vrancea este o zona seismica complexa de convergenta continentala, situata la contactul a 3 unitati tectonice: placa Est - Europeana, subplacile Intra - Alpina si Moesica (Constantinescu et al., 1976).

Cea mai puternica activitate seismica pe teritoriul Romaniei se concentreaza la adancimi intermediare (60 - 200 km), intr-un corp litosferic mai rece, in coborare gravitationala, orientat aproape vertical. Activitate ridicata a fost observata in doua domenii de adancime - intre 80 si100 km, si respectiv intre 120 si 160 km . Cutremurele puternice din secolul XX s-au produs in ambele segmente: seismele din 1977 (Mw 7.4) si 1990 (Mw 6.9) in segmentul superior, iar evenimentele din 1940 (Mw 7.7) si 1986 (Mw 7.1) in cel inferior.

Rata de producere a cutremurelor puternice - intre unu si sase evenimente cu magnitudine Mw > 7.0 pe secol - intr-un volum focal extrem de restrans implica un nivel inalt al ratei deformarii relative/specifice (~3.5x10-7 an-1). Procesul tectonic la adancime apare ca decuplat, in mare masura, de tectonica in crusta.

In ceea ce priveste mecanismul focal al cutremurelor vrancene de adancime intermediara, falierea inversa - cu axa extensiilor (T) aproape vericala si axa compresiilor (P) cvasi-orizontala - caracterizeaza toate evenimentele majore (Mw > 6) si, de asemenea, peste 90% din evenimentele studiate, indiferent de magnitudinea lor (Enescu, 1980; Oncescu si Trifu, 1987; Enescu si Zugravescu, 1990; Radulian et al., 2000). Relativ la orientarea planelor de falie, s-au evidentiat doua solutii tipice: (I) planul de falie orientat aprox. NE - SV si inclinat spre NV, iar axa P perpendiculara pe Arcul Carpatic; si (II) planul de falie orientat aprox. NV - SE, iar axa P paralela cu arcul muntos. Datele disponibile - atat macroseismice cat si instrumentale - indica solutii de tip (I) pentru toate cutremurele cu Mw > 7.

Mecanisme de tip faliere normala sau alunecare laterala/ in directie au fost rar observate, pentru evenimente localizate cu precadere la marginea superioara si respectiv inferioara a volumului seismogen (Radulian et al., 2000).

Regimul tensional in zona subcrustala Vrancea este predominant compresiv.

Zona Est-Vrancea (EV)

Seismicitatea superficiala in regiunea Vrancea se distribuie difuz spre est fata de Arcul Carpatic, intr-o banda delimitata de falia Peceneaga - Camena la nord, si de falia Intra-Moesica la sud (asa-numita subplaca a Marii Negre). Seismicitatea consta din cutremure de marime moderata, care nu depasesc magnitudinea 6. Manifestari explozive ale activitatii seismice - sub forma secventelor seismice sau a roiurilor de cutremure - sunt frecvente in aceasta zona (de ex. in regiunea Ramnicu Sarat - Focsani, in aria Vrancioaia).

Rata momentului seismic in crusta, in zona Vrancea (~5.3x1015 Nm/an) este mult mai mica decat rata in domeniul subcrustal (~1.2x1019 Nm/an) (Radulian et al., 2000).

Diversitatea mecanismelor focale - falierea inversa, alunecarea laterala si falierea normala sunt observate in egala masura - indica un camp de tensiune complex, caracteristic tranzitiei de la regimul compresiv predominant la adancime, la regimul extensional predominant in crusta.

Zona Fagaras-Campulung (FC)

Zona Fagaras - Campulung este situata in partea de rasarit a Carpatilor Meridionali. Este caracterizata de socuri ce pot ajunge pana la Mw~6.5, cele mai puternice cutremure de suprafata inregistrate pe teritoriul Romaniei. Ultimul cutremur major s-a produs pe 16 ianuarie 1916 (Mw=6.4) si a fost urmat de o importanta activitate de replici.

Distributia epicentrelor pune in evidenta doua grupari semnificative: una localizata in partea de vest a zonei, care include socurile cele mai mari puternice (Mw~6), cealalta situata la est (regiunea Sinaia), cu evenimente mai mici (Mw<5).

Mecanismele focale sunt de tip alunecare laterala si faliere normala, indicand un camp de tensiune extensional. Falierile de tip alunecare laterala predomina, planele de falie fiind orientate NV-SE (Enescu et al., 1996).

Zona Danubiana (DA)

Zona seismogena Danubiana reprezinta extremitatea vestica, adiacenta fluviului Dunarea, a unitatii orogene a Carpatilor Meridionali.

Rata activitatii seismice este relativ ridicata, in special la granita cu Serbia si dincolo de aceasta, peste Dunare. Magnitudinea observata nu depaseste valoarea de 5.6.

Putinele solutii de mecanism focal disponibile indica faliere normala, cu axa T orientata aprox. N-S, in concordanta cu regimul de tensiune extensional din Carpatii Meridionali (Oncescu et al., 1988; Radulian et al., 2000).

Zona Banat (BA)

Contactul intre Depresiunea Panonica si orogenul Carpatic se intinde in intregime de-a lungul granitei vestice a Romaniei.

Distributia seismicitatii indica existenta a doua arii active, relativ distincte: Banat, la sud si Crisana-Maramures, la nord, desi diferente tectonice sau geostructurale intre cele doua zone nu au fost puse in evidenta.

Seismicitatea zonei Banat se caracterizeaza prin relativ numeroase cutremure cu magnitude Mw>5, dar fara sa depaseasca Mw 5.6. Socurile mai puternice, care sunt de obicei urmate de secvente de replici, apar grupate in timp (in ferestre de cateva luni).

In contrast cu mecanismele focale observate in aria avanfosei Carpatilor (cu exceptia zonei crustale Vrancea) si in Carpatii Meridionali, unde falieri inverse nu au fost puse in evidenta, aici falierile inverse si alunecarile laterale sunt predominante. Ele contureaza un camp regional de compresie orizontala pe directie E-V, in concordanta cu un model aproximativ radial al regimului extensional din Bazinul Panonic (Grunthal and Stromeyer, 1992), care implica compresie pe directie E-V la est de bazin, in regiunea intra-Carpatica.

Zona Crisana-Maramures (CM)

Cataloagele de cutremure istorice raporteaza producerea de evenimente cu magnitudine mai mare decat 6 in Crisana-Maramures (catalogul ROMPLUS, Oncescu et al., 1999 - 1 eveniment, Shebalin et al., 1998 - 2 evenimente, in prima jumatate a secolului XIX). Pe baza informatiei istorice sunt de asemenea raportate mai multe cutremure cu efecte distrugatoare, cu magnitudine peste 5. In perioada instrumentala insa (incepand cu secolul XX), a fost localizat in zona un singur eveniment cu magnitudine apropiindu-se de 5.

Zona Barlad (BD)

Depresiunea Barlad este o depresiune de subsidenta situata la NE de regiunea Vrancea, in Platforma Scitica, si reprezinta prelungirea catre NV a Depresiunii Predobrogene. Cutremurele observate sunt de marime moderata - nu depasesc Mw=5.6.

Solutiile de plan de falie disponibile indica un regim de stres predominant extensional. Falierea normala este probabil legata de falierea in trepte, evidentiata in Depresiune (Mutihac si Ionesi, 1974).

Zona Predobrogeana (BD)

Zona seismogena apartine marginii de sud a Depresiunii Predobrogene, urmarind aliniamentul faliei Sfantul Gheorghe.

In linii generale, seismicitatea si caracteristicile mecanismelor focale sunt similare cu cele evidentiate pentru depresiunea Barlad: activitate seismica moderata (Mw<=5.3) - grupata mai ales de-a lungul faliei Sfantul Gheorghe si regim extensional al campului de deformare. Similitudinea poate fi pusa pe seama afilierii celor doua zone la aceeasi unitate tectonica - Platforma Scitica.

Zona Intramoesica (IM)

Falia Intramoesica traverseaza Platforma Moesica in directie SE-NV, separand doua sectoare distincte, cu constitutie si structura diferite, ale fundamentului. Desi este o falie adanca bine definita, atingand baza litosferei (Enescu, 1992), si se extinde catre sud-est pana in regiunea Faliei Anatoliene (Sandulescu, 1984), activitatea seismica asociata este slaba si sporadica (numai doua evenimente cu magnitudine mai mare decat 5, ambele raportate in perioada instrumentala). Adancimea focarelor (atunci cand poate fi constransa) are valori relativ mari (h~35 km), sugerand un proces activ in crusta inferioara sau in mantaua superioara.

Foarte putinele solutii de mecanism focal disponibile pentru aceasta zona sunt toate consistente cu regimul extensional observat in aria avanfosei Carpatilor (cu exceptia regiunii crustale Vrancea).

Depresiunea Transilvaniei (TD)

Aceasta zona seismogena este definita numai pe baza informatiilor istorice.

SEISMICITATEA ROMANIEI

Zonele seismogene se definesc ca arii cu seismicitate grupata, in interiorul carora activitatea seismica si campul de tensiuni sunt considerate a fi relativ uniforme. Identificarea caracteristicilor pe termen lung ale procesului de generare a cutremurelor in fiecare zona seismogena este de importanta majora pentru estimarea hazardului seismic.

Pe teritoriul Romaniei, zona seismogena cu cel mai ridicat potential distructiv este situata in litosfera subcrustala, la curbura Carpatilor Orientali - regiunea Vrancea.

Pe langa aceasta, exista cateva zone de surse seismice superficiale, de importanta locala pentru hazardul seismic: zonele Est - vranceana, Fagaras - Campulung, Danubiana, Banat, Crisana - Maramures, depresiunea Barlad, depresiunea Predobrogeana, falia Intramoesica, depresiunea Transilvaniei (Radulian et al., 2000).

Seismicitatea de fond - evenimente crustale cu magnitudine Mw < 5.0 - se observa sporadic, cu precadere in nordul Olteniei, Depresiunea Hateg, partea estica a Campiei Romane, Platforma Moldoveneasca, Orogenul Carpatilor Orientali”, se arată pe infp.ro.